AdministratieLocal

Priorități pentru 2026! Ședință ordinară a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret

Astăzi, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) al Municipiului Vaslui, dedicată evaluării anului 2025, în contextul programului „Vaslui Capitala Tineretului din România 2025”

„Întâlnirea a urmărit o analiză de tip review asupra rezultatelor obținute pe parcursul anului, dar și asupra aspectelor semnalate de tineri: dificultăți întâmpinate, nevoi identificate și direcții de îmbunătățire. În același timp, au fost discutate prioritățile pentru 2026 și principalele oportunitǎți care pot sprijini dezvoltarea comunității de tineret la nivel local”, au precizat organizatorii acțiunii.

Pe agenda ședinței s-au aflat, între altele, consolidarea colaborării cu autoritatea publică locală, partenerii externi și mediul privat, dezvoltarea voluntariatului ca instrument de implicare civică, precum și metode de cooptare și implicare a noilor membri.

„Ne dorim ca ideile din 2025 să se transforme în proiecte concrete și în 2026 – iar inițiativele tinerilor să rămână vizibile, susținute și prezente în oraș, an de an”, a spus Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button