La data de 24 ianuarie 2026, în jurul orei 01.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 247 din comuna Zăpodeni, județul Vaslui, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către o femeie de 29 de ani din aceeași localitate.
Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, femeia a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a femeii cercetate.
La data de 25 ianuarie 2026, ora 11.40, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 243 din comuna Perieni, județul Vaslui, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către un bărbat de 48 de ani din orașul Odobești, județul Vrancea.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului cercetat.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Extras legislativ
Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.


