În data de 11 februarie, sărbătorim Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, un număr pe care ne bazăm cu toții atunci când avem cu adevărat nevoie de ajutor.
Pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui fiecare apel la 112 reprezintă responsabilitatea de a interveni în cel mai scurt timp pentru protejarea vieții, a integrității și a bunurilor cetățenilor. În spatele fiecărui apel se află oameni, emoții și situații care necesită reacții prompte și profesioniste.
Datele statistice înregistrate la nivelul Centrului Operațional al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui ne spun că în anul 2025, la nivel județean au fost înregistrate 39.042 de apeluri, prin 112, 21.683 dintre aceste fiind non-urgente.
În aproximativ 63% dintre cazuri, intervențiile au avut loc în mediul rural, restul de aproximativ 37% fiind în mediul urban.
Ca în fiecare an, și în 2025 am înregistrat apeluri care nu semnalau o urgență reală, respectiv 169 de apeluri false și 1.213 de apeluri abuzive.
În consecință, au fost aplicate 281 de avertismente și 932 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de peste 2.720.000 de lei.
Dorim să vă reamintim că APELUL NON-URGENT este apelul care NU reprezintă un pericol imediat pentru viață, sănătate, bunuri sau mediul înconjurător și care nu necesită intervenția rapidă a serviciilor de urgență.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.
Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112 doar în situații de urgență. Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.
Polițiștii reamintesc tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!
Mulțumim celor care au înțeles că folosirea resposabilă a acestui număr, înseamnă o șansă în plus pentru cineva care are o urgență reală dar și celor care dau dovadă de spirit civic și anunță prompt situațiile de urgență.
Informații de background
Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege.
Preluarea apelului se efectuează de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care, în funcţie de specificul acestuia, îl redirecţionează către serviciile specializate de intervenţie, şi anume: ambulanţă, poliţie şi pompieri.
Dispeceratele de poliţie au capacitatea de a recepţiona toate apelurile primite, 24 ore pe zi, de a transmite în regim de urgenţă orice informaţie necesară activităţii de poliţie şi de a coordona toate activităţile din raza de competenţă a unităţii respective. Dacă evenimentul sesizat este de competenţa şi a altor servicii de intervenţie, ambulanţă sau pompieri, prin sistemul 112 apelul se preia concomitent şi de către acestea, în sistem conferinţă, fără a fi nevoie de alte apeluri suplimentare.
Sfaturi utile pentru cetăţeni:
- este important ca indiferent de situaţia în care vă aflaţi, să vă păstraţi controlul şi să răspundeţi la întrebările pe care vi le adresează operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale sau al dispeceratului de poliţie, pentru a scurta timpul de culegere a datelor necesare efectuării intervenţiei de către structura competentă;
- este important să comunicaţi cu exactitate timpul şi locul producerii evenimentului, numărul şi semnalmentele persoanelor implicate, numărul camerei/apartamentului, intersecţii, cartiere, străzi apropiate, obiective din zonă etc;
- nu abuzaţi de acest număr de telefon fără motiv real .


