AdministratieLocal

Contracte semnate! Investiții de peste 5 milioane de lei în iluminatul public și consolidarea Cimitirului „Eternitatea”

Primăria Vaslui a semnat două contracte importante pentru oraș. Este vorba despre modernizarea sistemului de iluminat public și un proiect care vizează consolidarea Cimitirului „Eternitatea”.

Prin Programul Administrației Fondului pentru Mediu privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, Primăria municipiului Vaslui implementează un proiect așteptat de mulți cetățeni cu o valoare nerambursabilă de 2.810.258 lei fără TVA.

Mai multe artere importante din oraș vor beneficia de iluminat modern cu LED, ceea ce înseamnă străzi mai sigure pe timpul nopții, un confort sporit și costuri mai reduse pentru bugetul local. Vor fi înlocuite 1.354 de corpuri de iluminat vechi cu aparate moderne LED, dotate cu sistem de telegestiune, care vor reduce consumul de energie și cheltuielile, crescând în același timp siguranța pe străzi.

Lucrările vor fi realizate pe principalele artere ale orașului – Ștefan cel Mare, Șoseaua Națională, Republicii, Decebal – precum și pe 31 de străzi din cartierul Moara Grecilor.

De asemenea, a fost semnat contractul pentru obiectivul de investiții „Consolidare Cimitir Eternitatea în zona str. Matei Basarab”, o lucrare necesară pentru stabilizarea terenului și prevenirea riscurilor generate de infiltrații și alunecări. Valoarea lucrărilor este de 2.486.082 lei fără TVA.

„Știm că pentru mulți dintre noi acest loc are o încărcătură emoțională aparte. De aceea, este responsabilitatea noastră să asigurăm condiții sigure și demne pentru cei care vin aici”, au precizat reprezentanții municipalității.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button