O nouă ediție a Târgului de Primăvară se desfășoară în perioada 27 februarie – 1 martie, la Silver Mall, eveniment organizat de Consiliul Județean Vaslui și Centrul Cultural Județean Vaslui.
Timp de trei zile, vasluienii sunt invitați la o expoziție cu vânzare dedicată începutului de primăvară, unde pot găsi tradiționalele mărțișoare, dulciuri de casă, miere de albine, dulceață, dar și o gamă variată de produse de artizanat realizate de meșteri populari din județ.
Și în acest an, meșterii prezenți vor susține ateliere interactive, oferindu-le vizitatorilor ocazia să își confecționeze propriile mărțișoare și să descopere tehnici tradiționale de lucru.
Evenimentul se va încheia duminică, 1 martie, de la ora 18.00, cu un spectacol de folclor autentic susținut de grupul „Mugurel” și Ansamblul de dansuri „Hora Vasluiului”, moment artistic dedicat celebrării primăverii și tradițiilor populare românești.




