Polițiști Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, cu sprijinul cadrelor Biroului pentru Imigrări Vaslui, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, Autorității Vamale și ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă la data de 4 martie 2026, în zona municipiului Huși și a localității Crasna, județul Vaslui, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală dar și pentru combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu tutun și produse din tutun.
Miercuri, 4 martie 2026, în intervalul orar 15.00 – 19.00, peste 20 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, investigarea criminalității economice, criminalistică, Imigrări, poliție de frontieră, ai Autorității Vamale și ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au acționat sub coordonarea Serviciul Rutier, derulând o acțiune de tip razie, în zona municipiului Huși și a localității Crasna, comuna Albești.
Acțiunile au urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat, esențială fiind prevenirea și combaterea tuturor tipurilor de activități infracționale.
Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu tutun și produse din tutun, dar și identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
Pe parcursul activităților, prin intermediul celor 2 filtre rutiere efectuate, polițiștii au legitimat peste 179 de persoane și au oprit în trafic, pentru control, peste 30 de autovehicule.
De asemenea, au fost derulate 6 testări alcoolscopice și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33. 600 de lei. Dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier (O.U.G. nr. 195 din 2002), 7 aplicate pentru abateri la O.G. 37/2007 și 2 abateri la H.G. 707/2006.
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în sistem integrat, pe cuprinsul întregului județ, atât în mediul rural cât și urban, pe timpul zilei și al nopții, pentru prevenirea și combaterea tuturor faptelor antisociale și în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de vehicule.


