În jurul orei 13:15, Stația de Pompieri Huși a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetație în satul Boțești , comuna Boțești, județul Vaslui cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu 5 militari.
În urma incendiului au ars aproximativ 6 hectare de vegetație uscată. Incendiul a fost lichidat iar misiunea a fost finalizată în jurul orei 15:00.
De asemenea, în jurul orei 15:45, Secția de Pompieri Huși a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetație pe strada Turbata din municipiul Huși, județul Vaslui cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autocisternă transport apă cu 6 militari.
În urma incendiului au ars aproximativ 2 hectare de vegetație. Incendiul a fost lichidat iar misiunea a fost finalizată în jurul orei 18:00.




