LocalSocial

Reținut de polițiști! Un bărbat din Huși a pătruns fără drept în locuința tatălui său

Polițiștii Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Huși, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violarea de domiciliu.

Polițiștii Biroului Ordine Publică Huși efectuează cercetări față de un bărbat de 48 de ani, bănuit că ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa, prin aceea că care ar fi pătruns fără drept în locuința tatălui său, bărbat de 74 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 9 decembrie 2025, Judecătoria Huși a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, împotriva bărbatului cercetat, acesta fiind evacuat temporar din locuința tatălui său, totodată fiindu-i stabilită obligația de a păstra o distanță de 100 de metri față de tatăl său și față de locuința acestuia și interdicția de a-l contacta prin orice mijloc.

Ca urmare a continuării cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin emiterea ordinului de protecție, în perioada decembrie 2025 – martie 2026, iar la data de 18 martie 2026, în baza probatoriului administrat, l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

La data de 19 martie 2026, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, față de bărbat fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button