Polițiști Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, cu sprijinul cadrelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în noaptea de 28/29 martie 2026, în muncipiul Vaslui și în orașul Negrești, județul Vaslui, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.
Sâmbătă, 28 martie 2026, începând cu ora 22.00, peste 40 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică și acțiuni speciale, dar și efective ale Jandarmeriei Vaslui, au acționat sub coordonarea colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, derulând o acțiune de tip razie, în Vaslui și Negrești.
Acțiunile au urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat, esențială fiind prevenirea și combaterea tuturor tipurilor de activități infracționale.
Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit identificarea și tragerea la răspundere, atât a conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, cât și a celor care încalcă legislația rutieră în vigoare.
Pe parcursul activităților, prin intermediul celor 8 filtre rutiere efectuate, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane și au oprit în trafic, pentru control, peste 90 de autovehicule,
De asemenea, au fost derulate peste 70 de testări alcoolscopice și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind reținute două permise de conducere, un certificat de înmatriculare și constatată, în flagrant delict, o infracțiune la regimul materiilor explozive (Legea 126/1995).
Totodată, au fost verificate 5 societăți comerciale și 13 agenți de pază, fiind efectuate verificări în două discoteci din Vaslui și Negrești.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.000 de lei. Dintre acestea, 12 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier (O.U.G. nr. 195 din 2002).
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în sistem integrat, pe cuprinsul întregului județ, atât în mediul rural cât și urban, pe timpul zilei și al nopții, pentru prevenirea și combaterea tuturor faptelor antisociale și în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de vehicule.



