LocalSocial

Ţigări de contrabandă, cu destinația Italia, oprite în Albița

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, țigări de proveniență Republica Moldova, ascunse într-un colet. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul sancționat contravențional.

În data de 18 martie a.c., în jurul orei 20.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autocar, cursă ocazională cu destinația Italia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un colet aflat în cala autocarului, 2.600 de țigarete (130 de pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare de 2.400 de lei şi sancţionarea contravenţională a șoferului de autocar cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button