Home » Administratie » Ziua Imnului de Stat, sărbătorită în Centrul Civic, la Bârlad!

Ziua Imnului de Stat, sărbătorită în Centrul Civic, la Bârlad!

Pentru prima dată, Ziua Imnului Național a fost sărbătorită la Bârlad în spațiu public deschis. Zeci de bârlădeni (deși ar fi trebuit să fie cel puțin câteva sute), au participat în piața din fața Primăriei la ceremonialul militar și religios desfășurat cu ocazia zilei de 29 iulie. Activitatea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Bârlad în colaborare cu Garnizoana Bârlad.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=slJTxrOIFpE&w=560&h=315]

Manifestarea dedicată Zilei Imnului Național a început cu intonarea imnului de către eleva Violeta Nechita din Ivești, o voce bună și tot mai cunoscută în zonă. Au urmat luările de cuvânt ale colonelului Marcel Mergeanu, recent numit în funcția de comandant al Garnizoanei Bârlad, și primarului Dumitru Boroș, care a avut un discurs clar, concis și elocvent, rostit liber, fără a fi citit de pe vreo foaie.

„Cântecul <<Deșteaptă-te române!>>, devenit din 1990 imn al României, a animat poporul român  în mai multe momente istorice importante, de răscruce. Cântecul lui Anton Pann a fost cântat de patrioți în 1877, în 1918, în timpul revoltei de la Brașov din 1987 și la Revoluția din 1989. Este important să respectăm acest simbol al neamului și, în primul rând, să cunoaștem versurile imnului <<Deșteaptă-te române!>>”, a declarat primarul Boroș, în alocuțiunea rostită în fața celor prezenți în fața Primăriei.

Fanfara „Bârlădeanca” a intonat apoi imnul, iar festivitatea organizată cu ocazia Zilei Imnului Național s-a încheiat cu parada militară a reprezentanților unităților militare din Bârlad.

La eveniment au mai participat câțiva consilieri locali, deputatul Adrian Solomon, reprezentanți ai Poliției Municipiului Bârlad și ai Poliției Locale, câțiva elevi și cetățeni ai orașului, care au dorit să cânte imnul național chiar în ziua dedicată acestui simbol al neamului. (Mihaela NICULESCU)

 

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: