Home » Invatamant » Sute de contestații depuse de elevii vasluieni care au susținut Evaluarea Națională

Sute de contestații depuse de elevii vasluieni care au susținut Evaluarea Națională

O bună parte dintre elevii din județ care au participat la Evaluarea Națională la începutul săptămânii trecute și au fost nemulțumiți de notele primite au făcut contestații în cele patru ore acordate special pentru această posibilitate. Cele mai multe nemulțumiri au fost la limba română, în condițiile în care sunt înregistrate 128 de contestații. La matematică, 111 elevi au depus cereri de recorectare a tezelor, care se va face, la fel ca și la evaluarea inițială, într-un alt județ din țară.

Din punctul meu de vedere, raportat la cei peste 3.500 de elevi care au susținut Evaluarea Națională, putem spune că este un număr relativ mic de contestații. Acest aspect presupune că elevii sunt mulțumiți și consideră că au fost notați corect”, ne-a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Cristina Botan.

Un număr de 2.476 de elevi de clasa a VIII-a care s-au înscris la examenul de Evaluare Națională au obținut medii peste cinci, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul ISJ Vaslui. În aceste condiții, procentul celor care au trecut peste pragul psihologic, care nu contează la absolvirea la liceu, este de 71.62%.

Opt elevi au fost notați cu 10.00 la ambele discipline de concurs, română și matematică.

La nivelul județului nostru, din cei peste 3.600 de candidați înscriși în concurs, 77 nu au mai ajuns la examenul susținut în prima jumătate a săptămânii trecute.

Absolvenții de gimnaziu care au susținut examenul de Evaluare Națională au avut posibilitate să depună contestații pe 26 iunie, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2017 se vor publica pe EDU.ro, vineri, 30 iunie. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor