Home / Tag Archives: iarmaroc

Tag Archives: iarmaroc

Bâlciul din Bârlad: 260 de comercianți prezenți, care au vărsat în bugetul DAPPC 360.000 de lei

Bâlciul din Bârlad a adus încasări record în acest an Direcției pentru Administrarea Parcărilor, Piețelor și Cimitirelor din Bârlad. Direcția, sub organizarea căreia s-a desfășurat iarmarocul de Sfântul Ion, a încasat 360.000 de lei, cu 100.000 de lei mai mult decât în 2018. Au fost ocupate toate locurile disponibile pentru închiriere, fiind prezenți la bâlci 260 de comercianți din Bârlad, Vaslui și alte județe ale țării.

Chiar dacă este o tradiție de sute de ani, încet, încet, bâlciul își pierde savoarea de altă dată. Nu aglomerația și nici chiar gălăgia specifice unui iarmaroc sunt cauzele, cât atmosfera sterilă și produsele îndoielnice, din care doar o mică parte sunt românești. Aceleași blănuri, aceleași haine de piele, aceleași ceaune, vuvuzele, jucării de prost gust, mobilier de grădină kitschos și eternele farfurii și tăietoare de varză, care le sunt vârâte pe gât bârlădenilor de ani de zile. Singurul stand remarcabil din acest an a fost unul cu produse din alamă, ce prezentau patina timpului.

Străzile Republicii și Pârvan au fost invadate de puhoaie de doritori de bâlci, astfel încât s-a impus prezența în stradă, a polițiștilor locali și a celor de la Rutieră pentru fluidizarea traficului. Cei care au dorit să meargă și anul acesta în bâlci sunt oamenii trecuți de o anumită vârstă dar și tineri de la sate, pentru care bâlciul din Bârlad reprezintă un fel de „Mamaia”.

Comercianții au păreri diferite. Unii spun, ca de obicei, că nu au vândut mai nimic și că nu vor reveni, alții că vânzarea a fost mulțumitoare. Cel mai mult au încasat vânzătorii de haine de blană și cojoace, care, la un moment dat, coborâseră prețul la 50 lei bucata. Ca de obicei, cei mai mulțumiți au fost deținătorii de mijloace de distracție, care au avut cei mai mulți clienți.

Un lucru îmbucurător este că anul acesta decibelii au fost la niveluri ceva mai reduse, dar și așa locatarii blocurilor din zona unde a fost organizat bâlciul au petrecut 10 zile cu gălăgia care a durat până la ora 1 – 2 noaptea.

Conducerea orașului își propune de trei ani încoace să găsească o altă locație în care să se organizeze bâlciul. Din păcate, spun reprezentanții Primăriei, toate zonele identificate nu au primit aviz de la mediu. (Mihaela NICULESCU)

Primarul Boroș, poftit să rezolve o ecuație imposibilă

Dacă pentru mulți bârlădeni, bâlciul anual este un prilej mult așteptat să-și înnoiască garderoba sau să facă mici achiziții pentru gospodărie, de la standurile închiriate de Primărie comercianților veniți din toate colțurile țării, locatarii din zonă trăiesc un adevărat coșmar. O dată pentru că aglomerația de vizitatori și muzica dată la maximum spulberă liniștea nopților de vară, iar a doua oară pentru că se trezesc brusc fără locuri de parcare.

Enervat la culme că nu mai are unde să își parcheze mașina, un bârlădean care locuiește pe Strada Căpitan Grigore Ignat îi cere primarului Dumitru Boroș, într-o postare pe un grup de socializare, să recomande o soluție pentru toți plătitorii de taxe care se simt discriminați că Primăria nu le pune la dispoziție locuri de parcare.

Bogdan A. a scris cu majuscule că lipsa de reacție a autorităților îl obligă, practic, să își mute domiciliul în alt oraș, din moment ce în Bârlad are parte numai de taxe și de bătaie de joc. Mai mult chiar, bârlădeanul în cauză spune că achită și taxa obligatorie de cimitir reintrodusă de administrația Boroș.

“Suntem câteva zeci de familii care locuim pe Strada Cpt. Grigore Ignat, unii dintre noi avem mașină, pe care o parcăm în fața blocului, neavând locuri de parcare… Acum, în perioada bâlciului, NE OBLIGAȚI SĂ NE MUTĂM CU TOTUL DIN ORAȘ, locurile din fața blocurilor fiind închiriate către vânzătorii ambulanți! Chiar nu vă e rușine să vă bateți joc în felul acesta de noi? Plătesc impozite începând de la cimitirul de pe deal (unde nu am PE NIMENI ÎNMORMÂNTAT), și până la pământul de sub casă. Sunt cu toate taxele plătite la zi și sunt obligat să dorm cu teamă că nu am unde să-mi las mașina peste noapte. Cam ce soluții se găsesc în astfel de situații? Luăm mașinile peste noapte cu noi în apartament? Sau cum se procedează?”, a scris bârlădeanul furios.

Pentru că nu a primit niciun răspuns de la primarul Boroș sau de la vreun vajnic susținător al acestuia în mediul online, alți internauți i-au făcut diverse recomandări lui Bogdan A. Sugestia care s-a bucurat de cele mai multe aprecieri a fost aceea de a parca mașina (respectiv mașinile tuturor celor care nu găsesc loc de garare) direct în curtea edilului. Poate că, în acest mod, ar realiza și primarul Boroș că lipsa locurilor de parcare reprezintă o urgență, nu e doar un subiect de discuție folositor în campania electorală.

Alte opinii au venit în favoarea mutării iarmarocului la Centrul de Afaceri, acolo unde este suficient loc pentru toate standurile, dar și pentru parcarea autoturismelor, atât ale comercianților, cât și ale vizitatorilor.

În toiul discuțiilor online, bârlădenii au ținut să îi reamintească lui Dumitru Boroș promisiunile sale de pe vremea când umbla pe la porți, să le ceară voturile: “După 3 ani de mandat se vede clar ce a făcut, sau mai bine zis ce n-a făcut. E jale tot orașul. Aș vrea să îl întreb unde sunt cele 1500 locuri de muncă promise, unde sunt străzile reparate, de ce orașul colcăie de maidanezi? Te împiedici la propriu de tot ce înseamnă MIZERIE în oraș, la ora actuală. Să vezi de-acum mârlăneală și țărănoii prin zonă pe la noi…”

Alții, iritați de aglomerația iscată de venirea iarmarocului, au făcut haz de necaz pe seama marilor “realizări” ale primarului liberal: “Toate ca toate, dar măcar avem copăcei și floricele!”. Păcat că, doar privindu-le pe acestea, nu-i trec nimănui nervii atunci când nu găsește un loc de parcare, în orașul în care, cu teșchereaua plină din taxele colectate în bâlci, administrația a uitat de nevoile localnicilor. (Simona MIHĂILĂ)

LEGENDELE BÂRLADULUI – Cum era bâlciul pe vremea comuniștilor și cum a vrut primarul Frunză să interzică ”balamucul”!

de Simona MIHĂILĂ

Din cei 155 de ani care s-au scurs de când tradiția iarmarocului a fost statornicită la Bârlad, 65 dintre ei înseamnă pentru bârlădeni și altceva decât negoț (principalul motiv al pecetluirii zilelor de târg). Înseamnă distracție, iujuri, muzică asurzitoare, prosteală, vată pe băț, gogoși și circ. Înseamnă bâlci, în sensul propriu al cuvântului.

Așa cum am scris în articolul nostru anterior, la Bârlad, bâlciul și iarmarocul s-au înfrățit definitiv în 1953, atunci când grecul George Lichiardopol, pionierul agrementului din România, a adus pentru prima dată pe aceste meleaguri un carusel cu lanțuri (detalii AICI). Până atunci, bunicii și străbunicii noștri care veneau la iarmaroc pentru schimburi comerciale nu văzuseră instalații de agrement. Poate, undeva prin perioada interbelică, în unele iarmaroace, alături de câte o trupă de acrobați, mai poposea și vreun proprietar de bărcuțe.

Se poate spune, așadar, că perioada comunistă este cea care le-a deschis bârlădenilor lumea bâlciului, acesta nefiind nicidecum un merit al Partidului Comunist, cât mai degrabă întâmplarea de a se fi aflat la putere într-un moment în care trendul firesc spre modern atingea, inerent, și țara noastră.

Că mai târziu bâlciul a devenit pentru comuniști motiv de tensiune și important alimentator al paranoiei care îi caracteriza, este o altă poveste. Ne-a spus despre ea regretatul George Lichiardopol, cu care am avut șansa de a sta de vorbă pe îndelete, cu ani în urmă, într-unul din popasurile sale de la Bârlad, prilejuite de bâlciul anual.

Cei 36 de ani în care bâlciul bârlădean s-a desfășurat sub umbrelă comunistă au fost cei mai productivi pentru proprietarii instalațiilor de agrement. Și nici acesta nu era meritul comuniștilor, așa cum s-ar putea înțelege la prima citire. Explicația era că, lipsiți complet de posibilitatea distracțiilor, vitregiți de orice mijloc de divertisment, bârlădenii luau cu asalt balciul. Hămesiți de dorința de se descotorosi fie și pentru câteva ore de programul anost al zilelor trase la indigo, se călcau de-a dreptul în picioare. Ca să ocupi o parașută sau un ”călușel” trebuia să te înghesui, să îmbrâncești, să smulgi hainele altora și, eventual, să-și bagi și mâinile în părul vreunei ”coțofane cu tupeu”. Cei trecuți astăzi de 40 de ani își amintesc limpede sentimentul de victorie ce se citea pe fețele zgâriate și nădușite ale celor care reușeau să treacă prin gloata încleștată.

Bâlci cu restricții

George Lichiardopol povestea că, în ciuda aglomerației, câștigurile nu erau fabuloase, din pricina prețurilor mici. A existat, însă, un an în care familia sa

G. Lichiardopol, la 75 de ani

a încasat cât în cinci. Era după stabilizarea monetară din 1947.

”Se crease o confuzie. Cred că era 1954 sau ’55 și se zvonea că urmează o nouă stabilizare. Dacă am auzit noi că iar se schimbă banii, de ce să nu profităm? Eram cu bâlciul chiar aici, la Bârlad. Așa că am crescut prețul biletului de la 50 de bani, la 5 lei. De zece ori mai mult. Lumea arunca cu bani în stânga și în dreapta, cumpăra orice, mânca și bea oricât, se dădea în iujuri fără încetare. Toată lumea gândea că, dacă oricum urmează stabilizarea, măcar să profite din plin. Bineînțeles că nu a fost nicio stabilizare, dar noi am câștigat atunci o mulțime de bani”, își amintea bătrânul Lichiardopol.

Greutățile au fost resimțite și de agrementiști odată cu venirea anilor de restricție. Nu doar lipsa alimentelor îți spunea cuvântul, ci și dorința bolnavă a comuniștilor de a controla totul. Teama izbucnirii unor revolte populare le adâncea vigilența, mai ales că un bâlci putea camufla cu ușurință prezența unor grupări de protest.

”Nu ne-au interzis complet să facem bâlci. Ne lăsau, dar numai cu condiția să avem un număr restrâns de instalații de agrement. La asemenea evenimente se aduna multă lume, iar ei se temeau de asta. Aglomerația reprezenta pentru regim un pericol, căci în cazul unui complot, l-ar fi putut scăpa de sub control cu ușurință”, povestea George Lichiardopol.

 

Un primar bun: Vicol Panainte. Lăsa din taxe, dar nu refuza sponsorizările

 

La Bârlad, doi primari i-au rămas în memorie bătrânului agrementist: Vicol Panainte și Dumitru Popa (zis Frunză). Unul bun și unul rău.

Mandatul lui Panainte (1982 – 1987) a fost cel în care ”bâlcenii” au făcut cele mai multe sponzorizări la primărie. În ciuda ordinelor de partid, primarul știa că grecii din neamul Lichiardopol erau oameni de cuvânt. Avea încredere în ei, așa că nu era foarte sever. În schimb, nu respingea negocierile în urma cărora primăria avea ceva concret de câștigat.

”Panainte lăsa mult de la el, dar și noi eram băieți fini. Nu exista an în care să nu sponsorizăm. Am donat scaune, pentru sala de ședință, am donat covoare, mese, dar și alte obiecte de care primăria avea nevoie. Nu ni se impuneau aceste cadouri. Le făceam noi și, în schimb, ni se reduceau taxele”, spunea bătrânul agrementist.

”Lichiardopolii” sunt cei care au dat instalația de sonorizare a ceasului de pe turnul primăriei. Bârlădenii își amintesc bine că, mulți ani, ceasul de pe turn anunța ora exactă printr-o melodie. Tot ei au dotat cabinetul primarului cu un frigider, iar cu prilejul uneia dintre vizitele lui Ceaușescu, George Lichiardopol a oferit orașului 50 de metri de mochetă pe care nomenclaturiștii au așternut-o, cu evlavie, pe stradă, să calce conducătorul iubit.

La un moment dat, în anii 2000, când bătrânul agrementist a venit la primărie să-și plătească taxele pentru bâlci, a văzut covorul făcut bucăți, la ușile diverselor birouri din clădire.

 

Cum l-au jucat bâlcenii pe degete pe primarul Frunză

 

Treburile s-au stricat cu adevărat din ’88. Locul lui Panainte a fost luat de Dumitru Popa, zis Frunză. Acesta a încercat să suprime tradiția bâlciului. Au fost duse negocieri dure, a fost nevoie de intervenții în favoarea organizatorilor de bâlci. În cele din urmă, Frunză a cedat. Dar cu o condiție: până pe 23 August să nu audă de ”balamuc” în oraș. Toată suflarea urbei trebuia să fie prezentă la defilări, la serbările dedicate iubitului conducător. Nici vorbă de ”dezmăț”, lanțuri mari și lanțuri mici! Baloane, stegulețe, pionieri și cântece patriotice. Atât!

Din fericire, a acceptat ca bâlciul să se instaleze pe 24 august, așa că în ’88 și ’89, bârlădenii au avut parte doar de cinci zile de bâlci (temeiul fiind, conform tradiției, pe 29 august, de Sf. Ioan).

Concesia lui Frunză nu i-a lovit pe agrementiști doar în această direcție, a scurtării bâlciului, ci și a locului de desfășurare. Primarul nu le-a mai permis să-și instaleze caruselurile în Obor.

”Ca să ne descurajeze și să ne facă să renunțăm, ne-a pus la dispoziție un teren plin de resturi de materiale de construcție. Munți de moloz, cărămizi, bulumaci. Își bătuse joc de noi. Dar nu ne-am lăsat. O fi fost el primar, dar și noi aveam prieteni aici de zeci de ani. Unul dintre ei, care avea un post important, ne-a trimis un buldozer pe ascuns. În trei ore, terenul era ca în palmă de curat. A doua zi, a trecut primarul Frunză pe acolo. Făcea spume la gură de ciudă. Nu i-a venit să creadă ochilor când a văzut toate instalațiile montate”.

Plin de obidă, primarul a încercat să le întindă o ultimă capcană: a întrerupt curentul electric exact noaptea, când bârlădenii veneau în număr mare la distracție.

Dar agrementiștii aveau un as în mânecă: ”Eram dotați cu generatoare de curent, așa că l-am lăsat pe primar cu gura căscată și noaptea, când a văzut baia aceea de lumină”.

 

O prietenie rară cu un comunist luminat

 

Probabil că George Lichiardopol ar fi înfruntat mai greu peripețiile de la Bârlad, dacă o mână caldă nu l-ar fi sprijinit în tot acest timp. Uneori pe față, dar

de cele mai multe ori, din umbră.

Este vorba de un bârlădean regretat de sute de oameni, unul dintre puținii comuniști care s-a folosit de poziția sa doar pentru a face bine. Este vorba de

Vasile Rugină

Vasile Rugină, un intelectual autentic, fost deputat în Marea Adunare Națională. La Bârlad, a fost responsabil cu învățământul, sănătatea, fabricile, cultura și fondul locativ.

Se născuse și copilărise în Brăila, la fel ca George Lichiardopol. Fuseseră colegi de clasă, prieteni, bătuseră mingea și maidanele Brăilei împreună, când erau puști. După liceu, ficare a luat-o pe drumul său și, zeci de ani, nu au mai știut nimic unul de altul.

Într-o vară a anilor ’80, pe când se afla la Bârlad, Lichiardopol a fost oprit de un necunoscut care i-a spus că la o anume oră să se prezinte la camera cutare, de la primărie.

Michail (Moco) Lichiardopol, fiul lui George, spune că tatăl său s-a speriat: ”Erau vremurile când puteai fi arestat pentru te miri ce. Fără explicații prea multe. Tata a răsuflat ușurat când necunoscutul s-a îndepărtat. Faptul că nu a ținut să-l însoțească era semn bun. S-a prezentat la primărie așa cum i s-a spus. La birou era un bărbat, cam de vârsta lui. A început să-i pună întrebări cu răspuns inclus: nu ai atâția ani? nu esți din Brăila? nu ai învățat la școala cutare? Pe prietenul tău cel mai bun nu-l chema Vasile? Tata a răspuns afirmativ la tot, extrem de mirat. Cel care îl chestiona era chiar nea Vasile Rugină, dar tata nu l-a recunoscut decât cu mare greutate. Emoția acelei revederi nu se poate exprima în cuvinte. Poate că și tata ar fi fost de nerecunoscut, dar nea Vasile și-a dat seama că este el după ce i-a aflat numele. Unul Lichiardopol, grec de origine, nu putea fi decât prietenul său din copilărie”.

De atunci, până la moartea lui Vasile Rugină, în 2001, nu a fost an în care cei doi să nu se întâlnească. Familiile lor s-au împrietenit, copiii s-au încumetrit, relațiile dintre ei păstrându-se cordiale și astăzi.

În fiecare an în care sosește cu bâlciul la Bârlad, Moco nu uită să meargă la mormântul lui nea Vasile și să aprindă o lumânare. Pentru sufletul lui si pentru vremurile comuniste când fusese el însuși lumina călăuzitoare a bâlciului lui Lichiardopol.

Cum se distrau bârlădenii de altădată la bâlci și care erau dulciurile preferate ale bunicilor noștri!

de Simona MIHĂILĂ

Pe 29 august este cea mai agitată și mai aglomerată zi de peste an la Bârlad. Este sărbătoarea Sfântului Ioan sau “Sân’ Ioan de vară”, ziua în care, de sute de ani, are loc temeiul bâlciului anual de la Bârlad. Ca în fiecare an, dis-de-dimineață încep să sosească sumedenie de țărani, îngrămădiți în căruțe sau veniți cu “rata”. Vin familii întregi, de la cel mai mic, la cel mai bătrân.

iarmaroc-altadata-barlad8Așa a fost bâlciul dintotdeauna. Locul unde plebea și lumea bună se distrează pe același petec de pământ; locul unde preț de câteva ore toată lumea care calcă aici uită de funcții, studii, clasă și rang social.

Nimeni nu poate spune exact când a apărut bâlciul sau iarmarocul (în prezent, ambele denumiri au aceeași accepțiune). Se știe că este o tradiție seculară și că în perioada medievală era la fel de gustată și de așteptată ca și astăzi. În orice caz, un lucru este cert: în vremuri străvechi i se spunea doar târg sau iarmaroc și că rolul său primordial nu-l avea relaxarea, ca acum, ci tranzacțiile comerciale. Abia după ce-și făceau târguielile, oamenii începeau să caute și ceva distracție înainte de a porni iarăși la drum.

Iarmarocul oamenilor”: halviță, baclava, gogoși, friptură, cârnați

Treptat, pe lângă negustori și vânzătorii de distracții, iarmarocul a mai căpătat o particularitate foarte… gustată: mâncarea. Așadar, după ce cumpărau sau vindeau un animal, țăranii petreceau câteva ore distrându-se și mâncând tot felul de bunătăți: halviță, baclava, gogoși, friptură, cârnați. În plus, copiii și femeile putea bea bragă cât îi “țineau” burțile, iar tații degustau cu plăcere un “șâp’șor de răchie” sau o carafă de vin bun.iarmaroc-altadata-barlad9

Iată cum descrie bâlciul de la Bârlad Ion Delamisa în cartea “Zăpezile copilăriei”, bâlci pe care îl numește “iarmarocul oamenilor” (celălalt era al animalelor aduse la vânzare): “Valul de oameni ne împinge înainte. Zgomotul crește, pocniturile se îndesesc, îndemnurile se înmulțesc, strigătele s-aud din ce în ce mai deslușit: «Aici, aici, numai treizeci de bani intrarea și vedeți ce n-ați mai văzut: femeia cu coadă de iarmaroc-altadata-barlad2pește, calul care știe să numere, omul cu două capete!». Parc-am intrat în altă lume. Sus, pe un fel de pod suspendat, fete îmbrăcate în pantaloni de mătase, galbeni, roșii, albaștri și tricouri vărgate pășesc legănându-se, prinse de mâini cu bărbați în haine negre și cu pălării înalte pe cap; altul tuns cu făină pe față, cu nas mare, face tumbe. Într-un colț, cântă muzică de marș. Cei de pe pod se învârtesc roată, sar, se dau peste cap, strigă. Muzica tace. Cel uns cu făină pe față pune la gură o pâlnie mare de tablă și strigă prin ea: «Artiștii intră înăuntru, reprezentația începe. Intrați, douăzeci și cinci de bani intrarea generală. Grăbiți-vă că nu mai sunt locuri!». Alături, pe o podișcă, un bărbat cu un turban albastru pe cap înghite flăcări, apoi își bagă o sabie adevărată în piept, dar nu cade mort. Mai încolo, roata norocului. Cu 10 bani poți să câștigi o solniță de sticlă verde, o farfurie înflorată sau o cană cu toartă; cu 20 de bani, un lighean, o căldare”.

Gogoșile și vata de zahăr, eternul deliciu!

iarmaroc_barladGogoșile reprezintă o amintire dragă în mintea unui copil care a mers într-un bâlci de altădată: “La o masă acoperită cu tablă, un bătrân cu fes pe cap vinde gogoși. «Gogoși dulci, gogoși calde». Cu mânecile suflecate, cu capul gol, un bărbat ia de pe o tavă de lemn gogoșile rotunde, le întinde în mâini și le dă drumul în cazanul cu ulei fierbinte. O femeie le apasă cu o lingură de sârmă. Gogoșile se rumenesc. Femeia le scoate și le presară cu zahăr pisat dintr-o cutie cu capacul găurit, le ia cu o bucată de hârtie și le întinde celui care le-a plătit”.

Ce anume din această descriere nu recunoaștem cei care am mâncat gogoși de la un bâlci al anilor 2000? Totul se petrece întocmai și în ziua de astăzi. Pe atunci mai era halviță, astăzi avem prăjituri cu ciocolată; atunci erau baclavale, astăzi avem chips-uri și floricele; atunci era bragă, astăzi avem cola. Cârnaților li s-au adăugat vestiții mititei românești, fleicile de carne la grătar și frigăruile. Vata de zahăr de atunci o mâncăm și acum, cu aceeași plăcere.iarmaroc-altadata-barlad5

Cu timpul, activitatea de negoț și-a mai pierdut din însemnătate, dar asta nu a diminuat cu nimic din farmecul și popularitatea acestui eveniment anual.

Tehnologia a făcut ca locul scrâncioburilor legate cu sfoară sau cu lanțuri, al bărcilor din lemn, al toboganelor, să fie luat de “mașinării ciudate”, manevrate electric. Mai mult, acestea au ajuns atât de sofisticate încât, în unele, doar cei cu un stomac de fier și cu cap “de lemn” rezistă în zguduiala și în rotirea lor infernală.

Cel patru iarmaroace de la Bârlad

iarmaroc-altadata-barlad6În existența sa, Bârladul a avut, pentru o lungă perioadă, denumirea oficială de Târg al Bârladului. Și în ziua de astăzi, locuitorii satelor din împrejurimi spun – atunci când vor să vină în oraș – că “merg la” sau „în târg”. Chiar și bârlădenii mai vârstnici continuă să spună, atunci când vor să plece în centru, că “merg în târg”.

Din “Istoria Bârladului” (Oltea Rășcanu Gramaticu) aflăm că, uneori, se iveau conflicte între negustorii bârlădeni pentru păstrarea locului de târg, cât mai aproape de locuințele lor. În 1825, târgoveții bârlădeni se “jăluiesc” domnitorului Ioan Sandu Sturdza, pentru acei din partea de jos (adică de est) a orașului de a “se regula și pentru partea acea de târg un maidan, unde să-și adune carele și lumea ce aduce felurite lucruri de vânzare, ca și dânșii să poată face alișverișuri”.

Termenul de iarmaroc apare pentru prima dată în documente, în 1837, când domn al Moldovei era Mihail Sturdza. În acel an, pe 10 februarie, el fixează patru zile de iarmaroc pe an, decizie comunicată ca răspuns în urma unei jalbe a “Obștii negustorilor și târgoveților orășeni din orașul Bârladului”: “Am luat aminte la cerire prin jalbă a obștei neguțătorilor din orașul Bârladului cu rugămintea de a statornici și acel oraș, precum și în alte târguri, patru zile de ermaroace în cursul anului. Și găsind neapărată împlinirii cuprinderii de așa hărăzire orașului Bârlad, cu un lucru ce privește folosul obștescu, hotărâm și legiuim patru zile de ermaroace în cursul anului, în acest oraș și anume: întâiul la Sf. Gheorghe, pe aprilie 23, al doilea la Sf. Ilie, iulie 20, al treilea la Ziua Crucii, septembrie 14 și al patrulea la Sfinții Voievozi, noiembrie 8”.iarmaroc-altadata-barlad7

Statornicirea zilelor de iarmaroc avea rațiuni economice și sociale, căci numai împrejurările excepționale reuneau un număr suficient de vânzători și cumpărători.

În 1863 este stabilit un singur iarmaroc pe an, între 20 și 29 august, și unul săptămânal pentru vite. Reducerea zilelor de iarmaroc se explică prin faptul că posibilitățile de circulație a mărfurilor se înmulțiseră și deveniseră mai rapide.

Bâlciul nu este, de fapt, un substitut pentru cuvântul iarmaroc. Odată cu trecerea anilor, denumirile s-au confundat. Însă, în realitate, bâlciul era o activitate care se desfășura în paralel cu iarmarocul, în același loc. Adică, vânzătorii de distracții – circari, păpușari, iluzioniști, prestidigitatori, proprietari de scrâncioburi, iar mai târziu, de bărci și tobogane – au profitat de iarmaroace pentru a atrage clientela adunată aici.

Bâlciul de la Bârlad va aduce bani mai puțini la bugetul orașului

de Simona MIHĂILĂ

Autoritățile locale au diminuat valoarea taxei de închiriere a terenului pentru comercianții care ne vor vinde mâncare, suveniruri și distracții.

ciochina_vasile1.jpg

Vasile Ciochină

Circa 200.000 de lei (adică 2 miliarde de lei vechi) este valoarea încasărilor pe care mizează Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) din cadrul Primăriei Bârlad, la bâlciul din acest an. Cu aproape 50 de lei mai puțin decât anul trecut.
Previziunea privind diminuarea încasărilor este rezultatul reducerii taxelor pe care primăria locală le-a stabilit pentru comercianții care vor închiria terenuri pentru amplasarea tarabelor, dar și pentru proprietarii aparatelor de distracție.
La propunerea conducerii DAPPC, autoritățile locale au hotărât ca taxa de închiriere să fie diminuată cu un leu pe metru pătrat. Va scădea, așadar, de la 8 lei/mp, la 7 lei/mp.
“Taxa de 7 lei este aceeași practicată din 2008 și până în 2013. Anul trecut a fost majorată până la 8 lei pentru a acoperi cheltuielile care au fost făcute cu asigurarea unei surse proprii de curent electric, întrucât eram racordați la o sursă de energie ce aparțiea unei firme private. Acum, că investiția a fost amortizată, vom reveni la taxa de 7 lei”, ne-a declarata Vasile Ciochină, directorul DAPPC Bârlad.
Bâlciul anual de la Bârlad începe după data de 15 august și se încheie pe 29 august și va fi organizat, conform tradiției, în perimetrul Oborului din localitate, adică în partea de nord a Bârladului la granița dintre cartierul Munteni și zona industrială.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: