Sport

Gimnastică: Larisa Iordache, aur la sol și bârnă

Gimnastele românce Larisa Iordache și Diana Bulimar au cucerit vineri trei medalii, două de aur Iordache, la sol și bârnă, și una de argint Bulimar, la sol, în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale de la Doha, după ce joi, în prima zi, Larisa Iordache câștigase aurul la sărituri.
La sol, cele două românce au ocupat primele două locuri pe podium, aur Larisa Iordache, care a fost notată cu 14,425 și argint Bulimar, cu 14,300. Medalia de bronz a revenit canadiencei Isabela Onyshko — 13,725.
În concursul de la bârnă, Iordache a urcat pe prima treaptă, fiind notată cu 14,850, argintul și bronzul revenindu-le australiencei Mary-Anne Monckton — 14,700, respectiv vietnamezei Thi Ha Thanh Phan — 13,875. Diana Bulinar s-a clasat a 4-a, cu 13,650.

Related Articles

Back to top button