Locuri de muncă în străinătate
În Germania, Olanda și Marea Britanie sunt vacante 38 de posturi destinate inginerilor.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui pune la dispoziția persoanelor cu studii superioare 38 de locuri de muncă în Germania, Olanda și Marea Britanie.
În Germania, în sectorul farmaceutic, se angajează cinci ingineri mandatari, iar în sectorul auto și aeronautic, zece ingineri. Cei care vor să lucreze în sectorul farmaceutic trebuie vorbească fluent engleza sau germana, să aibă cunoștințe bune în procesele biofarmaceutice, inclusiv sistemele Ultra-/Dia Filtration, Chrom skids, experiență obligatorie în sistemele PCS, Yokogawa, Delta-V, cunoștințe bune în IQ (PID walk down) și execuție de rapoarte către conducerea companiei. În plus, trebuie să aibă abilități de conducere a echipelor de lucru, de organizare a activităților zilnice în cooperare cu echipele C&Q și departamentele Automation, Construction, HVAC.
Candidații pentru sectorul auto și aeronautic trebuie să aibă diplomă de licență și masterat în inginerie sau specializări apropiate, eventual experiență de cel puțin un an în domeniile menționate.
Potrivit AJOFM Vaslui, în Olanda sunt vacante 13 posturi, trei pentru ingineri mandatari și zece pentru ingineri software integrat. Posturile de mandatari oferă tinerilor ingineri oportunitatea de a lucra într-un mediu profesional și pentru o carieră internațională. Se solicită cunoașterea instalațiilor și echipamentelor pentru industria semiconductoare. Se va lucra într-un mediu apreciat internațional. În timpul perioadei de instalare (patru-opt săptămâni) se va lucra la sediul clientului (din SUA și Asia de Sud) și se va începe prin prezentarea echipamentului, apoi se va continua cu mandatarea fazelor în timpul activităților principale de testare și calibrare a utilajului. Candidații trebuie să aibă cunoștințe bune de engleză, diplomă de master în inginerie (specializări mecatronică, mecanică, industrie, electricitate), abilități analitice, să aibă capacitatea de a lucra sub stres, să fie disponibili de a călători o bună parte din timp.
Posturile pentru ingineri software integrat sunt pentru persoanele care doresc să lucreze cu probleme complexe pe diverse segmente ale industriei de înaltă tehnologie. Candidații trebuie să aibă cunoștințe bune de engleză, studii complete (de cel puțin diplomă de licență sau masterat) într-un domeniu relevant, PC, electronică. Totodată, trebuie să aibă experiență software profesional de dezvoltare în sistem integrat, bune cunoștințe și experiență NET Compact Framework, experiență în revizuire cod și UML și experiență cu componente de dezvoltare de bază.
Cele zece posturi din Marea Britanie sunt pentru ingineri specializați în proiectare utilaje și producere cablu. Cei care vor fi angajați vor proiecta diferite componente, structuri de întărire, cabluri electrice și reci, activitatea directă CAD ruta 3D și amplasare ambalaj. Candidații trebuie să aibă licență sau masterat în inginerie, cunoștințe instrumente CAD, certificare în folosirea 5 CATIA, certificare în folosirea Electrical Work Bench, cunoștințe în citirea desenelor tehnice, cunoștințe în citirea și folosirea specificațiilor tehnice, cunoștințe în vehicule de sisteme EDS în mediu 3D.
Persoanele interesate de aceste posturi au termen până la 25 mai să trimită CV-ul pe adresa altenjobs@es.alten.com. Pentru detalii suplimentare, vă puteți adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Vaslui, la numărul de telefon 0372/764.488.