Sport

Sportul vasluian – istorie și performanță

În anul 1889, la Bârlad, a luat ființă Societatea de Gimnastică și Tragere la semn, iar în decembrie 1912, Gheorghe S. Papoiu realiza cu planorul primele zboruri din țara noastră cu decolare și aterizare pe zăpadă. Totul s-a desfășurat pe un teren din apropierea orașului Bârlad. Papoiu este totodată unul dintre cei care au pus bazele Școlii de zbor fără motor din București. Așa sună, într-o prezentare a Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Vaslui, începutul poveștii despre istoria sportului pe aceste meleaguri. De atunci, sute de evenimente sportive și-au legat numele de județul nostru, iar sportivi al căror număr e la fel de greu de estimat precum cel al orelor de muncă destinate performanței au scris an de an noi file ale istoriei sportului vasluian.

Puțini sunt cei care mai știu că, la Vaslui, în anul 1974, a avut loc prima ediție a Raliului «Podul Înalt», așa cum, într-o țară în care sportul e din ce în ce mai puțin susținut și finanțat, la fel de puțini sunt cei care mai știu că la Vaslui au fost și sunt oameni minunați, figuri reprezentative ale sportului, profesioniști cu contribuții semnificative la dezvoltarea educației fizice, antrenori de valoare, descoperitori de talente. În fiecare an, sportivii și antrenorii sunt felicitați și premiați în cadrul unei gale. E momentul în care simt că meritele le sunt recunoscute, că performanțele le sunt apreciate.

“Am vrut ca gala sportivilor vasluieni pe care am organizat-o la sfârșitul anului trecut să fie un eveniment mai deosebit. În primul rând, am avut onoarea să o avem printre noi pe multipla campioană Andreea Răducan, originară din Bârlad, cel mai titrat sportiv din județul Vaslui. Ne-am propus ca la fiecare gală să avem invitate personalități marcante ale sportului românesc. Apoi, au fost prezenți la gală toți reprezentanții conducerii județului, ceea ce ne dă speranță că activitatea sportivă va fi mai intens susținută. Cu siguranță, pentru sport se pot face mai multe», a declarat directorul DJST Vaslui, Radu Tatu.

Printre personalitățile sportive reprezentative la nivel județean se numără Leonard Bibirig, fost căpitan al echipei naționale de handbal, jucător la HC Vaslui și CS Dinamo București, actualmente antrenor al echipei HC Vaslui, Coca Ivanov – campion național la aruncarea greutății în 1955-1956, Elena Leonte – componentă a lotului național de handbal în perioada anilor 1975-1980, Sergiu Mircea Lupu – mare maestru internațional la șah din 1994, component al reprezentativei României cu care a obținut victorii remarcabile la Campionatul European (Haifa, 1989), Cupa Mondială (Dubai, 1990), Olimpiadă (Novi Sad, 1991, Moscova, 1995). Acesta s-a stabilit în Franța din 1995 și desfășoară o bogată activitate șahistă ca jucător și antrenor.

Nu trebuie uitați de Ionel Neagu – figură reprezentativă a caiac-canoe-ului românesc în perioada 1960-1970 și fost antrenor la Dinamo București, Doru Poroșnicu – jucător de volei din municipiul Huși, fost component al lotului național între anii 1965-1970, Felician Văraru – polisportiv remarcabil, fost component al echipei de volei divizionare între anii 1968-1972, apoi antrenor la Zalău și Galați, Adrian Porumboiu – fost arbitru FIFA, ulterior finanțator al echipei de fotbal FC Vaslui, Nicolae Rainea – fost arbitru internațional.

Un alt sportiv de excepție din Vaslui este Gheorghe Munteanu – maestru al sportului din anul 1981, jucător cu o îndelungată activitate în primul eșalon al șahului românesc, ca titular la două din echipele galonate ale Campionatului național, cu care a participat la 12 ediții ale Diviziei A (Medicina Iași și Petrolul Ploiești). A avut prezențe meritorii la întrecerile individuale interne (victorii la turneele de maeștri Sibiu – 1980, Brăila – 1981), precum și în afara țării (Bialystock – 1973, Budapesta – 1978, Moscova – 1979, Albena – 1983).

Performanțe remarcabile au obținut și Petru Murgoci – maestru al sportului, antrenor de atletism la CS Viitorul Vaslui, Liviu Gugleș – fost antrenor al echipei naționale de handbal cadeți, membru al Consiliului de administrație al FRH, membru al Colegiului Central de antrenori din anul 1998, din 2003, antrenor emerit, Dumitru Ignat – antrenor de lupte libere cu rezultate deosebite în competițiile interne și internaționale.

 Performanțe de top

 În ultimii ani, performanțele sportului vasluian au fost legate în special de artele marțiale și de atletism, sportivii vasluieni cucerind peste 100 de medalii la competiții interne și internaționale, după 1989.

Cea mai mare sportivă a județului Vaslui este, fără îndoială, gimnasta Andreea Răducan. Ea a început gimnastica la vârsta de patru ani, în orașul Bârlad, sub îndrumarea antrenoarelor Veronica Ionașcu și Alice Gheorghiu. După câștigarea a numeroase medalii pe plan național, în anul 1996, a fost selecționată de Federația română de gimnastică, pentru a face parte din lotul național de junioare, care se antrena la Onești. Deși era încă junioară, după aproximativ un an, s-a alăturat echipei olimpice de senioare la Centrul Olimpic de la Deva, echipă antrenată de Mariana Bitang, Octavian Bellu și Lucian Sandu.

Campionatele europene de junioare din anul 1998 de la Sankt Petersburg, Rusia, i-au adus gimnastei două medalii de argint, una în concursul pe echipe și una în competiția pe aparate, la bârnă, iar o altă medalie de bronz, la sol.

Anul 1999 a însemnat pentru Andreea Răducan un progres uriaș. A făcut parte din echipa de gimnastică a României la Campionatele Mondiale de la Tian-Jin, China. La prima mare competiție la senioare, Andreea Răducan a cucerit medalia de aur în finala de la sol, aur în finala pe echipe și o medalie de argint la bârnă.

Toate aceste rezultate și experiența acumulată au făcut ca Andreea Răducan să fie una dintre gimnastele de bază din echipa României la Jocurile Olimpice de la Sydney. Andreea a câștigat medalia de aur pe echipe și s-a calificat în finalele individuale de sol, sărituri, dar și în finala de individual compus (împreună cu Simona Amânar și Maria Olaru). La sfârșitul competiției de individual compus, primele trei locuri erau ocupate, în ordine, de Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru.

După terminarea concursului, Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că Andreea Răducan a fost testată și depistată pozitiv cu pseudoefedrină, care era la vremea respectivă o substanță interzisă. În ciuda apelurilor înaintate de Comitetul Olimpic Român și Federația Română de Gimnastică, decizia de a o descalifica pe gimnasta româncă a rămas finală. În aceste condiții, medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint, iar Liu Xuan (China) a primit medalia de bronz. Andreea Răducan a păstrat medaliile de la concursul pe echipe și de la sărituri (aur și argint). Atât Andreea Răducan, cât și oficialii echipei române de gimnastică au susținut tot timpul nevinovăția gimnastei. Medicul echipei a fost găsit vinovat de neglijență pentru că i-a administrat sportivei un medicament pentru răceală și gripă care conținea substanța interzisă; drept urmare, a fost suspendat până la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008.

Andreea a pierdut titlul olimpic în finala de individual compus, însă a câștigat simpatia necondiționată a milioane de oameni din întreaga lume, în urma acelei decizii nedrepte, de la Sydney. A găsit puterea de a se întoarce în sala de antrenament, reluând pregătirea cu lotul național la Centrul Olimpic de la Deva.

Anul 2001 a însemnat pentru Andreea Răducan marea revanșă. Campionatele mondiale de la Gent, din toamna acelui an, i-au adus sportivei trei medalii de aur în finalele de la bârnă, sol și finala pe echipe, dar și două medalii de bronz în finalele de individual compus și sărituri. Și-a încheiat cariera de gimnastă în anul 2002, după campionatele mondiale de la Debrecen, Ungaria, potrivit site-ului andreearaducan.ro.

“Eu, când spun că sunt mândră că sunt româncă, nu vreau să pară un clișeu. Nu am avut niciodată tentația de a pleca din țară, deși au fost nenumărate oferte. Posibilitatea de a pleca din țară este și astăzi, dar îmi doresc și sper din suflet să am ocazia să fac lucruri frumoase, aici, în România. Rezultatele obținute în sportul de performanță se datorează educației primite aici, școlii de gimnastică pe care o avem aici, în România, profesorilor, antrenorilor. Dacă mă nășteam în altă țară, poate aveam o viață mai comodă, dar nu erau rezultatele pe care le am astăzi. Sportivii în alte țări sunt mult mai apreciați, au altă remunerație, alte posibilități, la noi trebuie să te zbați. Eu sunt încântată de țara mea și de lucrurile pe care le fac în România”, declara Andreea Răducan într-un interviu acordat recent AGERPRES.

Un alt simbol al performanței sportului vasluian este echipa FC Vaslui. Înființată în anul 2002, formația a promovat trei ani mai târziu, în 2005, în Liga Națională. Finanțată de fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu, echipa a reușit, la scurt timp după promovarea în prima ligă, să joace în Cupele Europene. În anul 2013, Adrian Porumboiu a anunțat că nu mai finanțează echipa vasluiană, dar că rămâne un susținător al galben-verzilor.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button