Sport

“Nu ne-a interesat rezultatul”

Handbaliștii vasluieni au explicat înfrângerea suferită în amicalul cu Știința II Bacău prin aceea că adversarul a fost mai interesat de rezultat.

HC Vaslui nu a gestionat foarte bine partida amicală cu Știința II Bacău, însă handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig și Laurențiu Cozma nu fac o tragedie din rezultat, susținând că au fost mai interesați de construcția fazelor de atac și mai puțin de scorul înregistrat pe tabelă.

“Faptul că antrenorul a încercat să găsească mai multe formule de echipă și faptul că modul în care s-a jucat nu ne-a avantajat, adversarul fiind mult mai proaspăt și reușind să mențină un ritm mai bun decât al nostru, au condus la înfrângere. Am încercat să compensăm prin determinare în apărare, dar nu a fost de ajuns”, a declarat Sandu Iacob.

“Nu este un capăt de țară. Am încercat să ne pregătim cât mai bine pentru meciul cu Călărași. N-am dat importanță rezultatului, ci am căutat să punem la punct anumite sisteme de joc”, a completat Andrei Bejinariu.

“Concentrarea nu a fost la cote maxime. Au fost mai motivați ca noi și au câștigat”, a spus Mădălin Țuțu.

Vineri, de la ora 11.30, HC Vaslui va întâlni într-o altă partidă amicală vicecampioana României, Știința Municipal Bacău.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button