Ciobi a lăsat Vasluiul
Liviu Ciobotariu și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu FC Vaslui.
Liviu Ciobotariu nu a mai rezistat problemelor de la FC Vaslui și a decis să rupă contractul de antrenor, care urma să expire peste trei săptămâni. Tehnicianul a avut o ultimă întâlnire cu jucătorii, cărora le-a mulțumit pentru colaborare, după care a mers la negocieri cu administratorul Ciprian Damian, cele două părți ajungând la un acord de reziliere pe cale amiabilă a înțelegerii.
“Din păcate, trebuie să renunț. A fost o perioadă frumoasă, cu sprijinul grupului de jucători, unul unit, și al suporterilor. Sunt situații care mă depășesc și nu mai am ce face. Am tras semnalul de alarmă de multe ori, dar nu m-a auzit nimeni. Ar fi păcat ca acest club să dispară, e o echipă frumoasă, cum rar am mai văzut. Deocamdată, nu am nicio ofertă, o să stau o perioadă să mă liniștesc”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Antrenorul a menționat că s-a gândit toată noaptea înainte de a lua decizia demisiei și nu regretă perioada petrecută la Vaslui: “Nu mai puteam să organizăm deplasările și meciurile, așa că toată lumea de la club și-a dat demisia. Sunt mândru de ce-am realizat împreună, în condițiile în care am câștigat în Ghencea neplătiți de luni bune și am reușit scorul campionatului în meciul cu cei de la Corona Brașov. Nu regret că am venit la Vaslui și nu am de gând să caut eu vinovați”.
Liviu Ciobotariu a stat pe banca Vasluiul timp de 18 etape, perioadă în care a obținut 11 victorii, trei rezultate de egalitate și patru înfrângeri.