Se întorc N’Doye și Wesley?
Ousmane N’Doye l-a sunat pe Wesley Lopez pentru o eventuală revenire la Vaslui, echipă cu care să câștige un prim trofeu în Liga I.
Ousmane N’Doye a comentat situația de la fosta sa echipă, FC Vaslui. Senegalezul susține că orașul nu merită o asemenea situație. El a declarat că a avut o discuție cu brazilianul Wesley, încercând să-l determine să revină la formația galben-verde pentru ca împreună să pună umărul la câștigarea unui trofeu în Liga I.
“Toată lumea știe că eu nu sunt fals, cu două fețe, de aceea vreau să vă spun că Porumboiu și orașul Vaslui nu meritau să ajungă în halul acesta, pentru că el a băgat foarte mulți bani în echipă. Vă spun un secret, am vorbit cu Wesley și i-am zis: «Wes, putem să facem o echipă fără să fim plătiți de Porumboiu, să facem totul ca să câștigăm un trofeu, titlul sau cupa, și să i-l dăm lui». Pentru că eu știu dorința lui Porumboiu, vrea un trofeu. Când e fericit, faci ce vrei, când e supărat, nu-i mai intri în grații”, a spus N’Doye.
Jucătorul evoluează în prezent la ASA Târgu Mureș, formație aflată în lupta pentru promovare în prima ligă. El are contract cu această echipă doar până la terminarea actualului sezon.
Bravo baietii.Va asteptam acasa