Administratie

Primăria Vaslui și-a făcut bilanțul

La sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a prezentat un scurt raport de activitate a insitutiției pe care o conduce pentru primul semestru. Potrivit edilului, probleme sunt la proiectul de dezvoltare a alimentării cu apă a orașului, unde lucrările nu pot fi demarate deocamdată din cauză că se așteaptă un răspuns la contestația depusă împotriva firmei care a câștigat licitația pentru stația de tratate de altă societate participantă. Sunt probleme și în ce privește repartizarea spațiilor comerciale din Piața Vidin, întrucât sunt foarte multe solicitări. Un alt proiect de o importanță deosebită vizează alocarea a șase milioane de euro pentru construcția unui spital modern în locul actualului Spital Vechi.

Potrivit afirmațiilor primarului Vasile Pavăl, învățământul vasluian nu duce lipsă de nimic. Edilul susține că salariile profesorilor au fost plătite la timp, la fel și decontarea cheltuielilor făcute de cadrele didactice navetiste. Mai mult, s-au achitat și banii obținuți de către sindicatele din învățământ în instanță, plățile realizându-se prin alocarea unor fonduri prevăzute a se cheltui în trimestrul IV.

Tot la capitolul educație, s-a mai amintit de igienizarea școlilor din perioada vacanței de vară, dar și de instalarea unei centrale termice la Liceul „Rmil Racoviță” și efectuarea unor lucrări reparare-modernizare a cantinei Liceului „ștefan Procopiu”.

Pași greoi în Proiectul de dezvoltare al alimentării cu apă

Edilul șef al Vasluiului s-a referit și la stadiul lucrărilor aflate în derulare sau care urmează să fie demarate. Dacă în ceea ce privește modernizarea străzilor execuțiile sunt în grafic, nu același lucru se poate spune și despre Proiectul de dezvoltare al alimentării cu apă. Probleme sunt la stația de tratare unde se așteaptă o decizie finală asupra contestațiilor depuse de participanții la licitație împotriva firmei câștigătoare. Cât privește stadiul lucrărilor la rețeaua de canalizare abia în cursul acestei săptămâni vor fi introduse documentațiile organizării licitației, sperându-se ca această operațiune să se finalizeze până la finele anului.

Șase milioane de euro pentru Spitalul II

De atât este nevoie pentru ridicarea unui spital modern în locul clădirii actuale unde își desfășoară activitatea secțiile de psihiatrie, infecțioase și dermatologie. În proxima ședință de Consiliu Local, se va propune pentru aprobare proiectul de hotărâre ce include sumele necesare realizării studiului de fezabilitate, proiectului tehnic și a celorlalți pași ce trebuie făcuți până la demararea efectivă a lucrărilor. Se preconizează ca toate aceste operațiuni, inclusiv organizarea licitației să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.

„În 2015, va trebui să găsim sursele de finanțare. Cel mai probabil vom apela la un credit public, întrucât ne permite gradul de îndatorare al municipiului care este de 8%. În consecință, vom trimite Ministerului Finanțelor actele necesare pentru derularea acestui credit. Investiția totală se ridică la 6 milioane de euro”, a spus Vasile Pavăl.

Referitor la dotarea cu aparatură și celelalte materiale de natură medicală, aceasta se va realiza prin fonduri de la Banca Mondială, prin intermediul Ministerului Sănătății, suma estimată fiind similară cu cea a construcției. Noua unitate spitalicească va cuprinde secțiile, psihiatrie, cronici, infecțioase și Centrul de Sănătate Mintală, care își are sediul în prezent în incinta Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență.

„Asalt” asupra Pieții Centrale,

Inaugurarea Pieții Centrale, cunoscută ca Piața Vidin, este prevăzută a avea loc în ultima decadă a lunii iulie. În prezent se execută lucrările de dalare și asfaltarea parcării, în timp ce în interior se face amenajarea utilajelor. Problemele vor apărea la repartizarea spațiilor comerciale, unde se constată o avalanșă de solicitări, motiv pentru care o comisie din cadrul primăriei lucrează la un regulament care să-i mulțumească pe toți cei care vor participa la licitația aferentă.

„Mi-a fost mult mai ușor să construiesc piața, decât să fac repartizările. Interesul este mare, eu înțeleg. Vor fi 100-200 de mulțumiți și 2.000 de nemulțumiți. Asta este situația. Spațiul este limitat. Vor fi discuții aprinse în Consiliul Local, însă trebuie respectate anumite principii: să își păstreze obiectul de activitate, să desfășoare activități de comerț și să își recupereze banii investiți în construcție”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

Piața va cuprinde, între altele, zece boxe de carne, cinci spații pentru pâine și patru pentru pește. De asemenea, vor fi amplasate 140 tarabe, care vor fi împărțite în producători și comercianți. Mai exact, primii vor face parte din zona albastră, iar comercianții din zona galbenă.

Laurențiu MORONESCU

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button