Parlamentarul roman lucreaza in 5 luni mai putin decat salariatul obisnuit intr-o luna
Parlamentarul roman a muncit in plen, in toate cele cinci luni ale sesiunii proaspat incheiate, mult mai putin decat lucreaza, intr-o singura luna, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de alta parte, doar 30% din legile adoptate au fost initiative parlamentare, restul venind de la Guvern, se arata intr-o analiza Mediafax.
Un salariat cu program standard de opt ore, care lucreaza, in medie, 22 de zile in fiecare luna, totalizeaza circa 176 de ore la serviciu lunar. Senatorii au cumulat, in cele 36 de sedinte de plen din februarie pana in iunie, inclusiv in sesiunea extraordinara din iulie, aproape 104 ore de lucru, in care au dezbatut si votat proiecte de legi, Ordonante ori au sustinut declaratii politice. In cazul deputatilor, este vorba de 35 de sedinte de plen, care reprezinta in total aproape 94 de ore. Asadar, parlamentarii s-au situat, in ceea ce priveste orele petrecute in plen in toate cele cinci luni de zile cat a durat sesiunea parlamentara, sub numarul de ore muncite, doar intr-o singura luna, de catre un salariat cu program standard.
Pe de alta parte, la sedintele de plen ale Senatului si ale Camerei Deputatilor se adauga cele opt sedinte de plen comun ale celor doua Camere ale Parlamentului.
Senatorii si deputatii au avut cate doua zile de plen pe saptamana in sesiunea proaspat incheiat, luni si marti. La acestea se adauga timpul petrecut in sedintele Comisiilor parlamentare de specialitate, de obicei tot lunea si martea, inainte sau dupa plen, insa uneori si in zilele de miercuri.
Cu toate acestea, majoritatea parlamentarilor parasesc Capitala inca de miercuri pentru a se deplasa in teritoriu. In teritoriu, conform programului oficial, alesii ar trebui sa aiba activitate in circumscriptiile electorale, pentru a-si consulta alegatorii. Cu toate acestea, presa a relatat, in numeroase randuri, ca birourile parlamentarilor din teritoriu sunt fie de negasit, fie nu sunt deschise pentru audiente.
Sursa: wall-street.ro