Editorial – Despre comunicare. Băgarea în seamă VS băgarea de seamă. Definiții. Exemple. Excepții

Deși apropiate ca și construcții lingvistice (diferența făcându-o conjuncția), locuțiunile substantivale “băgare în seamă” și “băgare de seamă” au înțeles diferit.

Prima se folosește în special în vorbirea argotică și caracterizează, de obicei, o persoană care vorbește neîntrebată și/sau are păreri diferite față de auditoriu despre lucruri, fenomene, persoane etc. De cele mai multe ori, cei care se “bagă în seamă” o fac din naivitate, dorința evidentă de a epata, ori pur și simplu din convingerea că opiniile lor sunt juste și merită numaidecât comunicate. Cel mai important aspect pe care vreau să-l evidențiez este că băgarea în seamă nu este recomandată ca mod de comunicare, întrucât dialogul, în cazul în care va continua, nu va fi unul constructiv, ci unul polemic.

Pe de altă parte, băgarea de seamă este un element definitoriu al actului de comunicare perfectă, care de obicei produce un dialog constructiv și prin care se evită penibilul, ridicolul și expunerea de idei generate de cultivarea egoului. Este, practic, trăsătura definitorie a comunicării asertive, recomandată în mod special persoanelor din domeniul relațiilor publice.

O categorie aparte a comunicatorilor de care, ca ziarist, mă lovesc frecvent, o reprezintă purtătorii de cuvânt. Cel mai adesea, aceștia sunt “practicanți” ai băgării de seamă, asumându-și sarcina de a furniza informațiile solicitate în variantă corectă, completă și în termenele corespunzătoare. În general, purtătorii de cuvânt sunt persoane desemnate de conducere din cadrul birourilor de relații cu publicul ori resurse umane.

Există însă și directori care, deși numiți politic (lucru care se traduce prin faptul că ar putea să nu aibă prea multă tangență cu activitatea instituțiilor pe care le conduc) au insistat să-și asume și rolul de purtători de cuvânt. Rațiunile pentru care își iau și acest prerogativ pot evolua de la dorința de autopromovare până la simplul, banalul, dar deloc productivul exces de zel.

Să nu rămân dator cu exemple, totuși! Simona Polak, președinte-director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, a optat și pentru poziția de purtător de cuvânt. Încă de la prima întrevedere cu redactorul nostru, ea l-a învederat asupra faptului că, dacă nu scrie “de bine”, nu va mai primi informații. Ați ghicit: este un exemplu de băgare în seamă. Băgarea de seamă i-ar fi recomandat mult mai multă prudență, întrucât Legea 544/2001 nu prevede condiționarea ofererii de informații cu caracter public de publicarea lor “de bine”.

Aceeași persoană autodeclarată purtător de cuvânt a plecat în concediu. Conform secretarei instituției, în lipsa doamnei director nu este nimeni în măsură să ofere informații conform legii menționate. În paranteză fie spus, poate se impune și mențiunea că unele informații nu au fost publicate “de bine”. Oricum, blocarea accesului informațional este un alt exemplu de băgare în seamă. Apoi, are caracter ilegal. Conform Legii privind liberul acces la informația de interes public și Codului Muncii, pe perioada cât purtătorul de cuvânt este în binemeritatul concediu, sarcinile acestuia sunt delegate altei persoane din instituție. Lucru care nu se întâmplă la CJAS Vaslui, unde doar doamna Polak are acest drept.

Această din urmă situație, raportată la băgarea de seamă, presupune în primul rând conștientizarea marilor și multelor diferențe dintre moșia proprie și instituția publică. Pe prima faci ce vrei, pe a doua faci ce trebuie! Lex dixit!

Știu, am promis exemple, nu exemplu. Voi reveni, însă. M-am rezumat doar la unul deocamdată, în primul rând din lipsă de spațiu, iar apoi pentru că sper să nu mai fie nevoie…

PS: Posibil caz exceptat: Acest comentariu, deși îndreptățit, zic eu, poate trece ca o băgare în seamă. Probabil că acea marcă a comunicării asertive despre care vorbeam mai sus mi-ar fi impus în primul rând o discuție cu doamna președinte-director, la o cafea, coform vechii practici de la CJAS. Din nefericire, azi am băut deja trei.

Alex SAVA