Social

Muzică și voie bună la Hoceni

La sfârșitul săptămânii trecute, la Hoceni a avut loc Ziua Comunei, eveniment care a strâns laolaltă peste o mie de localnici, fii ai comunei și invitați. Afitrion al evenimentului a fost chiar primarul comunei, Vasile Țabără, care alături de artiștii invitați a întreținut atmosfera pe toată durata manifestării, nesfiindu-se nici măcar să-și arate calitățile vocale.

“Aceasta este cea de-a XVII-a ediție a Zilelor comunei Hoceni pe care o aniversăm împreună. Au trecut 17 ani de primul eveniment de acest gen, timp în care în comuna noastră s-au schimbat multe. Să ne țină Dumnezeu sănătoși să ajungem la cât mai multe ediții și să facem din comuna noastră un loc de care să fim mândri”, a spus Vasile Țabără.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, prezent și el la manifestare, a ținut să-i felicite pentru organizatori pentru reușita acțiunii și le-a transmis localnicilor că edilul comunei se va bucura în continuare de sprijinul instituției pe care o conduce pentru a putea duce la capăt investițiile începute.

“Cred că este un moment în care trebuie să ne aducem aminte câte s-au întâmplat în cei 17 ani care au trecut la prima ediție a Zilelor comunei Hoceni. De atunci și până acum s-au înt-mplat multe. S-au făcut drumuri, s-au făcut aducțiuni de apă, s-au făcut multe investiții. Domnul primar a avut mereu sprijinul nostru și îl va avea în continuare, dar este necesar să aibă în continuare și sprijinul vostru”, a spus Dumitru Buzatu.

Participanții la Zilele comunei Hoceni au dansat pe acordurile unor artiști de renume național, cum ar fi Provincialii sau Ana Lesko. (A.S.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button