Administratie

Bârladul sub lupă – Privilegii și oportunități imobiliare

Locuitorii unui bloc de pe strada Vasile Pârvan din Bârlad sunt printre cei mai privilegiați din oraș întrucât, deși locuiesc la bloc, se bucură de un set întreg de beneficii care le fac viața delicioasă. În primul rând, au parte în fiecare zi de un miros natural, de gunoi. La fiecare adiere de vânt, „miresmele” le inundă apartamentele și nu au nevoie decât să deschidă ferestrele din când în când pentru ca stocul de „odorizant” să se refacă.

Această „oportunitate” le-a fost creată de reprezentanții Companiei de Utilități Publice Bârlad care l-a instalat containarele de gunoi exact sub ferestre, așa încât oamenii pot arunca gunoiul direct pe geam, fără grija că ar putea încălca legea.

Cine dorește să-și achiziționeze o locuință în această zonă, ar putea opta pentru etajele superioare. Aici, în afară de mirosul pestilențial, au parte, alături de vecinii lor, și de priveliștea oferită de detaliile ce stau relaxate în tomberoane.

„Avantajul” vine la pachet cu altul, de astă dată oferit de edilii locali: parcarea autoturismelor se face tot sub ferestre, iar containerele cu pricina sunt amplasate printre mașini. Așadar, cine alege să parcheze aici, are șansa de a coborâ direct cu capul în tomberon. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

One Comment

Back to top button