Transurb Vaslui scoate la vânzare abonamente pe o zi sau o săptămână
Reprezentanții Transurb Vaslui au luat exemplul altor orașe mai mari și vin în sprijinul cetățenilor cu noi oferte la abonamente.
Astfel, de pe 1 septembrie, vasluienii vor putea achiziționa nu numai abonamente pe o lună pe toate traseele cu călătorii nelimitat, ci și pe o zi sau o săptămână. Abonamentele pe o zi vor costa 7 lei, cele pe o săpămână 26 de lei, iar cele pe o lună 110 lei. Prețurile nu sunt deloc mici, având în vedere salariile din oraș, precum și condițiile din autobuze și distanța parcursă, însă tot este mai convenabil pentru vasluienii care de exemplu au de circulat foarte mult într-o singură zi sau doar o săptămână pe lună. Aceștia vor da mai puțini bani decât ar fi dat dacă și-ar fi cumpărat bilete pentru fiecare călătorie. (Roxana NĂSTASĂ)