Dreptul de a fi stângaci

A te naște stângaci este o trăsătură pe care societatea nu o poate privi nici astăzi cu toleranță și cu firesc. În școlile și grădinițele din Bârlad, aproape că nu există clase în care să nu existe unul, doi sau trei copii stângaci. Puțini dascăli și chiar părinți rezistă tentației de a „corecta” copilul, fără a se gândi că nu există o „mână bună”, ci doar prejudecăți. În perioada comunistă, cadrele didactice erau aspru pedepsite de partid dacă „furnizau” societății copii stângaci. Astăzi, asemenea interdicție nu mai există, însă ideea că a fi stângaci nu este normal predomină. Ce nu se știe este că a-i forța pe copii să facă altceva decât ce le dictează creierul le poate produce mai târziu probleme de comportament.

Simona MIHĂILĂ

„Mută stiloul în dreapta!”; „Lasă mingea jos și ia-o cu mâna dreaptă!”; „Dacă mai ții lingura cu stânga, te iau de urechi!”. Iată câteva dintre frazele pe care mii și mii de stângaci le-au auzit ca pe-un refren toată copilăria lor. De la câte deserturi nu și-au luat adio din cauză că mama i-a surprins în timp ce colorau cu mâna stângă! De câte ori nu au fost puși la colț, nelăsați la joacă, sau trași de „perciuni” din cauză că „au uitat” să scrie, să mănânce sau să se scarpine cu dreapta.

„Anii de grădiniță și clasa întâi au fost cei mai grei din viața mea de copil. Au fost chinuitori. Mama, tata, bunica, educatoarea, învățătoarea și soră-mea mai mare stăteau numai cu ochii pe mâinile mele. În orice secundă, cineva îmi reproșa că nu eram ca ei, ca restul, ca cei mai mulți. Am crescut cu ideea că nu sunt normal și eram certat tot timpul. Mă enervau toți. Și mă enervam și eu pe mine însumi. Și Dumnezeu mă enerva că dăduse greș cu mine”.

Este povestea copilăriei lui Ionuț Muntean, un profesor bârlădean care a vrut să se facă tâmplar, dar nu a fost lăsat. Exasperat de maistru la orele de atelier, care-l tot bătea la cap să nu mai țină ciocanul în mâna stângă, și-a jurat că atunci când o să fie mare o să-și aleagă o meserie unde să-și poată ține mâinile în buzunar. Așa s-a făcut profesor de psihologie. Cu ocazia asta a aflat și el că era normal.

Din păcate, sistemul românesc de învățământ consideră anormal ca elevii să învețe în școală mai multă psihologie, drept pentru care Ionuț stă mai mult prin Italia, unde gătește la un restaurant. Cu ambele mâini: „Dacă și conducătorii noștri ar ajunge la concluzia că psihologia este necesară încă din școală, poate că aș putea să-mi exercit profesia și mulți copii ar afla din timp ce-i normal și ce nu. Poate că societatea ar avea parte de mai puțini oameni frustrați, apăsați de conflicte interioare și nesiguri pe capacitățile lor. Dar, probabil, chiar asta se urmărește”.

Dictatura stângii împotriva … „stângii”

Perioada de chin a lui Ionuț se întâmpla în anii ’70. Erau vremurile când stângacii erau considerați de Partidul Comunist niște defecte ale societății. Atunci toată lumea trebuia să fie la fel. Mâna stângă avea interdicție pentru că ieșea din tipar, drept pentru care „corecția” începea de la grădiniță. Educatorii, învățătorii, profesorii aveau ordin de sus să înăbușe „din fașă” asemenea „porniri nefirești”. Ferească Sfântul ca vreun inspector să remarce un copil stângaci. Cadrul didactic în grija căruia se afla trebuia să dea explicații.

„Unii dascăli își asigurau «rețeta succesului» prin moduri umilitoare pentru copii. Aveam un coleg în școala primară care a fost scos «la careu» din cauză că … era stângaci. Învățătoarea s-a chinuit mult să-l aducă pe calea «cea dreaptă». Fiidcă nu a reușit, s-a gândit că făcându-l de râs copilul se va învăța minte. Țin minte că acel coleg a stat câteva minute în fața a aproape 1.000 de elevi, cu capul în jos, îmbujorat, cu mâinile împreunate în față. Îi era rușine. În mod sigur îi venea să intre în pământ. Și uite-așa, generații întregi eram învățați încă din școală că a fi stângaci e ceva rău, e o rușine”, povestește Irina Crețu, o educatoare din Bârlad.

Înainte de ’90, «la careu» mai erau scoși bătăușii, furăcioșii, mincinoșii, chiulangiii și leneșii. Așadar, stângacii erau un fel de infractori.

Cine nu-și amintește oare că toți i-am privit, la un moment dat, ca pe o curiozitate? Unii îi arătam cu degetul. Alții îi priveam cu admirație ascunsă. În mod sigur, cei mai mulți am încercat, la un moment dat, să scriem cu stânga. Dreptacilor, figura nu le iese. Literele apar mutilate, chinuite, strâmbe.

„Eram prin clasa a VI-a și cel mai bun elev din clasă – îl chema Mugurel – era stângaci. Era o capacitate copilul ala. Ajunsese la o mulțime de olimpiade. Pe el, profesorii, nu știu de ce, îl lăsau în pace. De fapt, nimeni nu vorbea despre asta. Taică-său era ceva mare la județ. Mai târziu am înțeles că ăsta era motivul. Totuși, învățătoarele șopteau tot timpul între ele: «Știi că-i stângaci?». Ca și cum ar fi avut lepră”, mai povestește Irina Crețu.

Din vechime ni se trage

Chiar dacă dictatura a căzut, mâna stângă nu și-a recăpătat încă deplina libertate. Sunt mulți care îi privesc pe stângaci ca pe ceva nefiresc. Toleranța nu este de sută la sută, chiar dacă pedepsele au fost anulate.

Educatorii, învățătorii, profesorii nu mai interzic folosirea mâinii stângi. O explicație pentru transformarea unui stângaci în dreptaci o reprezintă presiunea părinților. Ei sunt cei care nu suportă să-și vadă odraslele „altfel” decât oamenii „normali”.

„Nu știu de ce n-aș suporta să-mi văd copilul cum scrie cu stânga. Nu-i normal. A avut tendința asta când era mic, dar am stat cu ochii pe el și acum e bine. Dar ca să vă spun de ce nu era bine… chiar nu știu. Așa am învățat de la mama, de la bunica. Oricum, sunt sigură că e mult mai bine să fii dreptaci”, explică Adriana.

E „bine” pentru că așa e construită mentalitatea românului. E rău să pornești în viață cu stângul. E rău să ieși din casă cu stângul. Chiar și în limbajul obișnuit cuvântul „stâng” are conotație negativă: „S-a comportat stângaci când mi-a spus că-i place de mine”, „Astăzi mă simt stângaci”, „Am pornit cu stângul în relația asta”.

Cuvântul „sinistru” se trage din latinul „sinister” care înseamnă stâng. Așadar, pentru poporul român, de la bun început „stângul” a adus nenorociri, rău, nedreptate, nefericire, morbid.

În vremuri străvechi, stângacii erau considerați persoane malefice, posedate de demoni.

Pe umărul drept, întotdeauna stă Îngerul cel bun, iar pe cel stâng stă „cel Rău”. Indigenii din Indiile olandeze le legau copiilor brațul stâng pentru ca aceștia să nu se obișnuiască să-l folosească. În Eneida, drumul din dreapta ducea sufletele celor fără de păcat spre Câmpiile Elizee, iar cel din stânga, spre Tartar. În basmele românești, drumul lui Făt-Frumos se despică de cele mai multe ori, iar calea dreaptă, chiar dacă e cea mai primejdioasă, este întotdeauna cea corectă.

Iată, așadar, câteva motive care au condus mentalitatea omenirii întru ideea că drept înseamnă bun, pozitiv, pur, nobil, luminos și frumos, iar stâng este contrariul.

Știința demolează miturile

Realitatea este că ambele mâini sun „bune”. Diferențele dintre stângaci și dreptaci ni le explică știința. La orice om, emisfera stângă a creierului controlează partea dreaptă a corpului, iar emisfera dreaptă controlează partea stângă. Existența unor conexiuni mai rapide și mai numeroase pe o anumită emisferă a creierului duce la clasificarea îndre dreptaci și stângaci.

Așadar, stângacii sunt coordonați predominant de emisfera dreaptă, care este responsabilă cu orientarea în spațiu, cu imaginația, cu creativitatea, emoțiile, puterea empatică. Dreptacii sunt coordonați de emisfera stângă, responsabilă cu logica analitică, funcțiile verbale și matematica.

Dar cei mai mulți oameni sunt ambidextri, adică emisferele sunt la fel de active, chiar dacă sunt domenii unde activitatea uneia e mai intensă decât a celeilalte. De exemplu, un om al cifrelor poate avea talent literar sau muzical. Sau, unul înclinat spre poezie, artă, literatură (atribute ale emisferei drepte) demonstrează o incredibilă lipsă de orientare în spațiu, care ține tot de emisfera dreaptă. Ei sunt ambidextri, iar la practici manuale își folosesc ambele mâini.

De multe ori, oamenii controlați preponderent de emisfera dreaptă par a nu vorbi aceeași limbă cu cei controlați de emisfera drepată, deși o persoană unde ambele emisfere sunt active în egală măsură îi înțelege perfect pe fiecare dintre ei.

La nivel mondial, 13% din populație este stângace. Numărul ar fi mai mare dacă oamenii ar fi lăsați să evolueze așa cum se nasc.

Genii și vedete stângace

Unii cercetători afirmă chiar că stângacii ar fi mult mai talentați decât dreptacii, deși unii infirmă această teorie. Spre liniștea părinților cărora ideea de a avea un copil stângaci le dă leșin, iată câteva nume care dovedesc că poți ajunge „om” și dacă scrii cu stânga: Napoleon Bonaparte, Nietzsche, Aristotel, Iulius Cezar, Winston Churchill, John F. Kennedy, Bill Clinton, Fidel Castro, Henry Ford, David Rockefeller, Albert Einstein, Fred Astaire, Charlie Chaplin, Cary Grant, Brad Pitt, Demi Moore, Pele, Maradona, Pablo Picasso, Michelangelo, Rafael, Leonardo da Vinci, Bach, Phil Collins, Paul Mc Cartney, Ringo Starr, Tom Cruise, Nicole Kidman, Richard Dreyfuss, Peter Fonda, Greta Garbo, Whoopi Goldberg, Marylin Monroe, Ryan O’Neal, Anthony Perkins, Robert Redford, Julia Roberts, Telly Savalas, Bruce Willis și… Hagi.

Tehnica începe să-i ajute

Vremurile moderne îi ajută pe stângaci să trăiască normal din perspectiva tehnicii. E drept, încă, foarfecele, anumite instrumente muzicale, majoritatea încuietorilor de uși, toate sunt fabricate pentru dreptaci.

Să intrăm, de exemplu, într-un magazin de electro-casnice. Un frigider se poate deschide cel mai bine cu mâna dreaptă; la fel și un cuptor cu microunde sau hubloul unei mașini de spălat automate. Mouse-ul de la un computer e fabricat pentru dreptaci, la fel ca și tastatura care are cifrele pe partea dreaptă.

Totuși, tehnica, oricât de rece și impersonală este ea, se dovedește a fi prima care le deshide poarta stângacilor. Toate cazurile prezentate mai sus au opțiuni în utilizare. Adică deschiderea ușii la frigider sau la mașina de spălat poate fi schimbată, iar anexele computerelor încep să fie fabricate în dublă variantă. E drept, schimbarea se produce într-un ritm timid. Încă, stângacii trebuie să se adapteze, să facă o schimbare, să mute ceva. Nimeni nu poate spune că e bine sau rău. Poate că e normal să fie așa pentru că, oriunde, minoritatea se supune majorității. Iar stângacii sunt minoritari.

Pregătiri pentru o lume „duală”

Din observațiile dascălilor, în Bârlad, de exemplu, aproape că nu există clasă sau grupă, în care să nu existe de la unul până la trei stângaci. Privind scara claselor, se poate observa că stângacii sunt mai rari la nivelele superioare. Asta pentru că, în continuare, pe parcursul evoluției lor, cineva îi „corectează”. Luând un exemplu concret, la o grădiniță, în grupa mică formată din 25 de copii, trei sunt stângaci. Când aceeași formație de copii ajunge în clasa I, doar doi mai sunt stângaci, ajungând ca în clasa a IV-a să rămână unul, iar în primul an de liceu, întreaga clasă să fie de dreptaci.

Primele semne ale stângăciei apar din copilăria timpurie, când se poate observa, în micile activități cotidiene, utilizarea cu predilecție a mâinii sau a piciorului stâng. Copilul stângaci întinde mâna stângă spre jucărie, adună cu ea obiectele, se spală pe dinți, mănâcă și apucă paharul. De asemenea, când vrea să urce, el folosește picorul stâng, la fel ca atunci când se joacă cu mingea sau urcă treptele.

„În afară de părinți, educatorii sunt primii care remarcă aceste lucruri. De multe ori, atunci când copilul e adus la grădiniță foarte devreme, noi, educatorii, suntem cei care le comunicăm părinților. De aceea rolul grădiniței este foarte important”, spune Elena Dudău, educatoare din Bârlad.

Când descoperă copii stângaci, principala preocupare a educatoarelor este să abordeze un plan de acțiune pentru cultivarea ambidextriei.

„Este foarte greu să lucrezi cu copiii stângaci. Asta-i clar. Nu trebuie să-i forțezi să devină dreptaci. Greutatea constă în faptul că trebuie să-i pregătești să facă față unei lumi de dreptaci. Datoria noastră este să le însușim și cu deprinderile mâinii drepte și cu cele ale mâinii stângi. Scrierea latină este de la stânga la dreapta. Uni dreptaci îi este foarte simplu. El lasă în urmă scrisul, pe când un stângaci duce mâna în urma scrisului. Îl acoperă, îl șterge, mânjește caietul cu cerneală. Ori datoria noastră, a educatorilor, e să-i învățăm să scrie îngrijit, corect, să facă un lucru curat, cât mai bine. Încă se tatonează acest teren, la noi, în România. Încă se caută modalități prin care nici un copil să nu aibă de suferit. Deocamdată, cultivarea ambidextriei este singura modalitate”, spune Camelia Radu, o altă educatoare din Bârlad.

Toți dascălii sunt de părere, însă, că totul rămâne la latitudinea părinților. Ei sunt cei care dictează, care hotărăsc.

„Copilul nu trebuie forțat, certat. El trebuie sprijinit, ajutat, făcut să înțeleagă că sunt lucruri pe care trebuie să le facă folosind și mâna dreaptă, nu doar stânga. El trebuie să plece în lume cu abilitatea de a-și folosi ambele mâini. E tot ce se poate face pentru ei, în acest moment”, mai spune Radu.

Mămicilor!

Prezentăm, pentru părinții care au copii stângaci câteva considerații ale specialiștilor cuprinse în cartea „Tehnici de superînvățare” de Oana Panagoret și C.M. Armeanu. Un copil stângaci este un copil absolut normal. Gradul de inteligență nu depinde de mâna cu care scrie, mănâncă sau aruncă mingea. Dacă ați descoperit că micuțul este stângaci, lăsați-l să fie așa. Dacă îl forțăm să își folosească cealaltă mână sau picior, acesta va deveni neîndemânatec, greoi și va avea, probabil, probleme de comportament. Ce să faceți dacă se dovedește a fi un adevărat stângaci? Nimic. Nu există mână bună sau rea. Dacă partea stăngă a corpului este de o dexteritate superioară părții drepte, nu avem altceva de făcut decât să îi respectăm singularitatea, așa cum am face-o, fără probleme, și în cazul părții drepte.