Social

Pelerinaj la mănăstiri pentru copiii abuzați

Un grup de 15 copii, din cadrul Centrului de primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat Bârlad, a avut bucuria de a merge într-o excursie de patru zile oferită de Protoeria Bârlad, la mănăstirile din nordul Moldovei.

Copii au vârste cuprinse între 3 și 15 ani și provin din familii în sânul cărora au fost supuși violenței și abuzurilor.

„Acești copii nu au cunoscut bucuria și credința că mai există și oameni buni ce le pot oferi amintiri frumoase”, ne-a declarat Ionel Brătianu, psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Pe toată perioada petrecută acolo, copii au beneficiat de transport, cazare și masă gratuit, ba chiar și de jucării și bani de buzunar.

„Această perioadă a fost una semnificativă pentru ei, plină de învățături duhovnicești. Pentru copilul maltratat, lumea în care a trăit a fost una terifiantă, plină de spaime și frici iar asistența religioasă face parte dintr-un program amplu de reabilitare socială. Din această experiență, au înteles că sunt valoroși, că pentru cineva ei contează. Și cel mai important: ei pot ierta și pot merge mai departe”, a adăugat psihologul Ionel Brătianu. (Roxana CUCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button