Un martor al DNA în cazul Microsoft afirmă că Năstase și Ponta sunt implicați în trafic de influență

Un martor audiat de procurorii DNA în dosarul licențelor Microsoft a descris în declarația dată anchetatorilor presupusa filieră care ar fi comis fapte de trafic de influență și luare de mită în ceea ce privește cumpărarea licențelor și leagă numele lui Adrian Năstase și Victor Ponta de acest caz.

Potrivit unui document al anchetatorilor, aflat între cele prin care se cere aviz de la Parlament pentru ridicarea imunității a trei foști miniștri, unul dintre martorii audiați până la acest moment în dosarul licențelor Microsoft a dat o amplă declarație privind modalitatea de acordare a licențelor.

Printre altele, martorul susține că, în 2004, Claudiu Florică, unul dintre personajele cheie ale afacerii cu licențe Microsoft, la acea dată șeful Fujitsu Siemens Computers, „a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educației și prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari și cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”. Potrivit declarației martorului, „în schimbul acestei susțineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donații făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.”

Martorul, căruia anchetatorii nu îi dau numele la acest moment, relevă pe parcursul declarației sale comiterea în cadrul procedurilor de selectare a firmelor și de achiziției a mai multor fapte de trafic de influență și luare de mită. Același martor leagă și numele fostului prim-ministru Adrian Năstase, precum și ale altor demnitari apropiați acestuia de afacerea licențelor Microsoft. Potrivit martorului, persoanele implicate în trafic de influență și luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, șeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, șeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educației 2000 – 2004, Cristina Ghițulică – șef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului în acea perioadă, Traian Ionescu – director în Ministerul Educației, Valentin Cotârță – director în cadrul Ministerului Educației, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu – ministrul finanțelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum și miniștrii numiți după Ecaterina Andronescu și anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuș și ulterior, Andrei Marga.

Redăm în continuare declarația martorului așa cum se regăsește în documentul anchetatorilor:

„Acest megacontract în jur de 200 milioane dolari a fost inițiat, negociat și controlat de Claudiu Florică în perioada 2001 – 2002, când a avut în acest sens întâlniri directe cu Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu și alți angajați ai Ministerului Educației și Cercetării, factori de decizie privitori la acest proiect. Contractul a fost atribuit prin negociere cu sursă unică, deși nu exista nici un fel de impediment din punct de vedere tehnic pentru o licitație deschisă, respectiva decizie fiind luată de Guvern într-o ședință închisă și nepublică.

Contractul încheiat de Siveco cu Ministerul Educației a fost conceput ca un contract cadru a cărui derulare urma să aibă loc în mai multe etape, pe măsură ce Ministerul Educației obținea bugetul necesar achiziției. Contractul a fost conceput ca un contract ce depășea necesitățile pentru a permite noi achiziții ulterioare prin acte adiționale, fără o procedură de licitație.

Claudiu Florică a condiționat prezența firmei Compaq în acest contract de subcontractarea întregii furnituri de echipamente și servicii în valoare de 2,3 milioane dolari firmei Technet Austria , firmă înființată de Dragoș Stan în Austria printr-un intermediar, prieten de-al său pe nume Thomas Heintschel, special pentru derularea de contracte care implicau plata unor mite pentru persoane politice implicate în aprobarea acestui contract.

Conducerea Compaq de la acea vreme, anume Mihai Pascali și Călin Tatomir a aprobat derularea contractelor în această manieră și a acceptat adaosurile comerciale exagerate ale firmei Technet Austria știind că din aceste adaosuri urma să fie plătită mita către persoanele din anturajul lui Adrian Năstase.

Claudiu Florică a condiționat și prezența firmei Siveco ca integrator în acest contract de subcontractarea unei părți din softwear și servicii în valoare de 1,5 milioane dolari firmei Kapraras Consulting condusă de Antonio Kapraras care urma să asigure la rândul ei plata unei mite către persoane din anturajul lui Adrian Năstase.

În anul 2002, Claudiu Florică s-a mutat de la Compaq la Fujitsu Siemens Computers și ca urmare FSC a fost inclusă în contract în locul firmei Compaq și a primit o comandă de echipamente de tehnică de calcul și servicii în valoare de 8 milioane dolari, comandă condiționată de cesionarea întregului contract către firma Net Consulting, firmă deținută de Dragoș Stan și care avea același rol de a plăti mitele promise de Claudiu Florică persoanelor din anturajul lui Adrian Năstase, acesta fiind singurul care putea semna HG ce avea ca obiect atribuirea contractelor în mod direct prin negociere cu sursă unică.

Această înlocuire a firmelor s-a efectuat cu acordul autorităților contractante existând corespondență în acest sens între Siveco, Ministerul Educației, în care Siveco solicita această modificare, dar fără să existe nici un motiv real pentru care firma Compaq ar fi fost înlocuită cu FSC și nu cu orice altă firmă producătoare de tehnică de calcul de pe piață.

Contractele cu Ministerul Educației erau încheiate formal cu companii mari sau multinaționale și acolo unde era Claudiu Florică director, la un anumit moment, acolo apărea și atribuirea directă a contractelor de către statul român.

În august 2003, Ecaterina Andronescu a fost schimbată cu Alexandru Athanasiu, în funcția de ministru al Ministerului Educației, iar Claudiu Florică a pierdut o parte din controlul pe care-l avea asupra autorității contractante, contractul derulându-se în continuare în perioada 2003 – 2009, dar fără ca vreuna din firmele protejate și controlate de Claudiu Florică – Fujitsu Siemens Computers, Net Consulting, Softwin să mai primească vreo contractare.

În perioada 2003 – 2005, Claudiu Florică a exercitat presiuni pe toate canalele oficiale și neoficiale pentru a fi reinclus în proiect, dar fără succes. Astfel, Claudiu Florică s-a întâlnit în primăvara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT în perioada guvernării PSD-iste, 2000 – 2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florică susținerea pe lângă Adrian Năstase în proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat și proiectul licențierii Guvernului României pentru produse Microsoft cu condiția să renunțe să mai facă presiuni pentru a reintra în proiectului Sistemului Educațional Informatizat.

Tot în 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcția de șef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase și a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educației și prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari și cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD.

În schimbul acestei susțineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donații făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.

În decembrie 2004, după schimbarea partidului de guvernământ ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florică fiind în relații personale directe cu diverși membrii ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stănișoară, Victor Blaga, Răsvan Toader și-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco și a solicitat și noilor miniștri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting și Softwin, firme pe care le controla în mod indirect, în acest proiect, dar fără succes.

Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea aprobări atât de la nivelul cancelariei primului – ministru, Ministerului Finanțelor, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, Ministerului Educației și Cercetării.

Persoanele implicate în trafic de influență și luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, șeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, șeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educației 2000 – 2004, Cristina Ghițulică – șef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului în acea perioadă, Traian Ionescu – director în Ministerul Educației, Valentin Cotârță – director în cadrul Ministerului Educației, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu – ministrul finanțelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum și miniștrii PD numiți după Ecaterina Andronescu și anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuș și ulterior, Andrei Marga.

Firmele implicate de către Claudiu Florică în traficul de influență și dare de mită și persoanele respective sunt Dragoș Stan, patronul firmei Net Consulting, Thomas Heintschel, acesta fiind interpus a lui Dragoș Stan și Claudiu Florică ca director în firmele Technet și Profinet, Nicolae Culacov, Ștefan Blaer și Ioan Blaer, acționari ai firmei Omnitech, care se ocupau de relația cu Ministerul Finanțelor, Dinu Pescariu, patronul de la Tenis Club, vechi prieten al lui Claudiu Florică care aducea sumele de bani în numerar în țară ce urmau să fie plătite ca mită, în numerar, precum și Antonio Kapraras, patronul firmei Kapraras Consulting.

Alte persoane implicate în traficul de influență și dare de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct, protejându-și propriile interese în acest contract, sunt Irina Socol, patronul firmei Siveco, Florin Ilia, director și acționar Siveco, Gheorghe Sadoveanu, angajatul Siveco care se ocupa de traficul de influență la nivelul primului – ministru, Ștefan Morcov, angajat Siveco și manager project pe proiect, Mihai Pascadi – director general Compaq, Călin Tatomir – director adjunct Compaq România, Vadimir Aninoiu – director general IBM România, Mihai Guran – director vânzări IBM România, Gabi Marin – patron la Omnilogic, Radu Enache – director general HP România, Dan Roman – director S&T România, Bogdan Cocora S&T România, Florin Talpeș – patronul Softwin, Metodiu Mehmet – director vânzări Softwin, și ulterior coacționar cu Claudiu Florică într-una din firmele acestuia, toate aceste firme menționate mai sus fiind implicate oficial în contractul cu Ministerul Educației și făcând fiecare la rândul său trafic de influență și dare de mită pentru a-și maximiza cota din contract și a-și proteja rămânerea lor în acest contract.

Mecanismul era de a se crea un profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor off-shore-uri sumele de bani necesare plății mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odată ajunși banii în off-shore-urile din destinații cât mai îndepărtate pe teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele de lângă autoritatea contractantă și care aveau rolul de a spăla respectiv bani și de a-i aduce în țară pe căi legale sau o parte erau scoși numerar din băncile din afara teritoriului României și aduși în numerar în țară, tot în mod ilicit, folosind diferiți intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta în țară, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care încasau mită.

Contractul s-a derulat până în anul 2009, a ajuns în total la o valoare de 124 milioane dolari, iar valoarea reală a echipamentelor hardware cumpărate de Ministerul Educației, a fost de aproximativ 50% din prețul contractual și în cazul aplicațiilor software și serviciilor valoarea reală fiind aproximativ 10% din prețul achiziției.

Nu exista absolut nici un motiv real pentru care nu ar fi fost necesară organizarea unei licitații publice, toate produsele hardware și software putând fi procurate de la nenumărați producători de pe piața locală. Această modalitate de achiziție a fost utilizată pentru ca prețurile să nu fie cunoscute publicului și să permită supraevaluarea contractului.

Pot exemplifica în acest sens că o imprimantă care se găsea pe piață la prețul de 300 euro era vândută de Siveco, Ministerului Educației la un preț de 1.500 euro, iar lecțiile informatice care era cumpărate de Siveco la prețul de 1.000 – 2.000 euro bucata, erau vândute Ministerului Educației la prețuri de 9, 10 și chiar 11.000 euro.

Toate echipamentele erau cumpărate de Siveco de la cei 3 subcontractanți ai săi, Compaq, IBM și HP, iar din 2003 doar IBM și HP. Aceștia le cumpărau la rândul lor de la subcontractanți ai lor, cum ar fi Compaq de la Technet, Fujitsu Siemens Computers de la Net Consulting, IBM România de la Omnilogic, HP de la S&T, iar ultimii subcontractanți le cumpărau de pe piața liberă sau de la distribuitorii autorizați. Prezența acestora în contract a fost necesară doar pentru a permite crearea profitului din care să se plătească mitele, deoarece oricare dintre multinaționalele contactate de Siveco ar fi putut să cumpere produsele respective și să le distribuie Ministerului Educației, în mod direct fără subcontractanți.

Lecțiile au fost cumpărate în parte de la firma Softwin, o parte au fost dezvoltate de către angajați Siveco, iar altă parte a fost achiziționate de Siveco de la liceeni, practic de la beneficiari finali ai proiectului. În acest scop Siveco a organizat o competiție adresată tuturor școlilor și liceelor pentru elaborarea de lecții informatice și cele mai bune lecții din cadrul competiției erau achiziționate la prețuri modice de către Siveco și revândute Ministerului Educației și Cercetării la prețuri de la 5 până la 10 ori mai mari.

Existau niște standarde din punct de vedere pedagogic, și anume respectarea programei școlare în vigoare, acestea fiind cerute de Ministerul Educației și Cercetării și niște standarde tehnice pentru a se asigura o oarecare uniformitate a limbajelor de programare folosite, cerințe formulate de Siveco, prin Departamentul tehnic”.

Sursa: mediafax.ro