Sport

La un gol de un fiasco total

HC Vaslui a diputat, sâmbătă, meciul din cadrul etapei a șaptea a Ligii Naționale, împotriva celor de la CSM București, terminând la egalitate, 31 – 31. După ce vasluienii au condus meciul mai bine de 50 de minute, chiar și la diferență de șapte goluri, spre final inițiativa a aparținut bucureștenilor, care au fost foarte aproape de câștigarea meciului în ultimul minut de joc.

George VARZARI

Sâmbătă, 4 octombrie, HC Vaslui a întâlnit pe teren propriu CSM București, în cadrul etapei cu numărul șapte din Liga Națională. Meciul a fost unul foarte alert, vasluienii dominând aproape tot jocul. Din cauza unor greșeli în defensivă, HC Vaslui a intrat cu un handicap de două goluri la pauză, scor 14-16.

În minutul 50, vasluienii aveau un avantaj de cinci glouri,dar CSM și-a revenit și a egalat în doar șase minute, la 28-28. Cu doar două minute înainte de final, CSM București conducea HC Vaslui cu două goluri, scor 28 – 30. În ultimele secunde, echipa antrenată de Leonard Bibirig a reușit să egaleze, scor 31 – 31. În ultima secundă de joc, CSM a beneficiat de o lovitură liberă, însă mingea a lovit bara transversală.

„A fost un meci frumos. Am jucat bine prima repriză și o jumătate din a doua, dar din păcate pe unele greșeli personale. Pe fondul oboselii am luat mingea fiecare și am încercat să menținem rezultatul” a spus vasluianul Gabriel Bujor.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

One Comment

  1. eu nu a mai vazut asa ceva.Chiar si cu buletinul in mana nu stiuau cum ii cheama,am fost la meci,am vazut totul,in ultimele 10 minute,aveau plumb in adidasi,erau paranoici cu ce se intampla acolo!

Back to top button