Invatamant

Donație la Școala „Principesa Elena Bibescu”

de Mihaela NICULESCU

În cel mai scurt timp, la Bârlad va exista un al treilea cabinet stomatologic școlar. După Liceul „Mihai Eminescu” și Școala „Iorgu Radu”, în câteva săptămâni, elevii Școlii „Elena Bibescu” vor beneficia de tratamente stomatologice gratuite, chiar la ei în școală. Instituția a primit recent o donație din partea Bisericii Penticostale din Băcani, care, la rândul ei, a primit-o de la o asociație.
„Aparatura pe care am primit-o ca donație este într-o stare foarte bună și cu sprijinul Consiliului Local vom amenaja în curând un cabinet stomatologic chiar la noi în școală. Tot Consiliul Local s-a ocupat și de identificarea unui dentist care să lucreze în cabinetul nostru câteva ore. De serviciile acestui cabinet dentar vor beneficia elevii noștri, dar și alți elevi din zonă, în limita posibilităților”, a declarat Ionel Dumitrașc, directorul Școlii nr. 5 „Principesa Elena Bibescu”.
Pe 26 martie, în ședința ordinară a Consiliului Local, va fi supusă spre aprobare donația primită recent de școala bârlădeană.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button