Sărbători pascale liniștite la Bârlad!
de Răzvan CĂLIN
În noaptea de Înviere, la Bârlad s-a înregistrat doar un furt: hoții i-au furat unei femei geanta pe care aceasta o lăsase nesupravegheată pe un mormînt din Cimitirul „Eternitatea”.
Polițiști bârlădeni pot susține că pentru ei sărbătorile pascale din acest an au decurs în liniște și fără incidente sau evenimente grave.
În teren au fost dislocate importante efective ale Poliției Bârlad, întărite de echipe ale Jandarmeriei Române și de la Poliția Locală. Toate aceste echipaje au fost dispuse în zonele cosiderate cu risc înalt în această perioadă, cum ar fi lăcașurile de cult. Au fost ani când indivizilor certați cu legea nu prea le-a păsat de aceste dispozitive de securitate și au cam de furcă oamenilor legii în perioada Sfintelor Sărbători de Paște, însă în acest an, situația nu a fost așa.
„Putem spune că sărbătorile pascale s-au scurs în liniște la Bârlad. Sau cel puțin nu s-au înregistrat evenimente sau infracțiun foarte grave, de natură să tulbure liniștea cetățenilor în aceste zile de sărbătoare. Oricum, noi am luat măsuri din timp pentru a preveni astfel de situații. Ne-a fost semnalat doar un singur furt comis în noaptea de Înviere, în Cimitirul «Eternitatea» din oraș. O femei a reclamat că i-a fost furată poșeta pe care, din păcate, a lăsat-o nesupravegheată, preț de câteva minute, pe un mormânt. A fost îndeajuns ca geanta femeii să fie sustrasă. Deocamdată nu am reușit să depistăm autorul, însă efectuăm cercetări în acest sens”, ne-a declarat comisar-șef Vasile Chelaru, comandantul Poliției Bârlad.