Invatamant

Simpozion pentru Educație Intergenerațională la Școala nr. 8

de Roxana NĂSTASĂ

Vineri, Școala Gimnazială nr. 8 „Alexandra Nechita” din Vaslui a fost gazda Simpozionului Internațional pentru Educație Intergenerațională „Multum in parvo”.

Simpozionul a lansat un nou concept educativ, menit să reducă numeroasele diferențe existente între generații. La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților județene și locale, invitați din străinătate și profesori de limbi străine de la școlile din municipiu, care au admirat momentele artistice pregătite de elevi și au adresat apoi fiecare câteva cuvinte.

Coordonatorul general al acestui proiect, inspectorul școlar Alexandru Mâță a mulțumit organizatorilor și a explicat totodată, ce presupune acest proiect: „Simpozionul promovează exemple de bune practici, în vederea reducerii diferențelor dintre generații. Aceste falii dintre generații au drept cauză noile tehnologii, lipsa de timp, de comunicare între generații, fenomene care constituie o barieră. Noi vrem să punem bazele unei activități care să limiteze aceste consecințe”.

„Am văzut în deschiderea acțiunii mai multe momente artistice, care ne arată că dumneavoastră, profesorii, munciți mult, iar rezultatele se văd. Sunt convins că vor fi multe lucruri de învățat pe parcursul simpozionului și vă propun ca următoarele ediții să fie organizate la alte școli din județ”, a spus prefectul județului Vaslui, Andrei Puică.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui și-a manifestat și el mulțumirea și atenția față de școală și de pregătirea generațiilor ce vin: „Se spunea înainte că dăm prea multă importanță persoanelor de vârsta a treia, dar, prin astfel de acțiuni noi acordăm atenție pregătirii celor ce urmează. Acest simpozion pe parcursul derulării va da rezultate, acest concept se va dezvolta, va aduce noi metode de a ne perfecționa”.

Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a mulțumit, ca întotdeauna, autorităților care se dovedesc adevărați parteneri ai învățământului: „Aceste mulțumiri nu sunt cuvinte gratuite, pentru că nu a fost manifestare în școlile din județ la care autoritățile locale să nu participe. Avem foarte multe simpozioane, concursuri, proiecte în școlile din județ. Prin rezultatele obținute la olimpiade, anul acesta a fost cel mai bun an din ultimii zece. Pentru cadrele didactice, Inspectoratul Școlar a inițiat o serie de proiecte de formare profesională, prin care ne dorim ca educația să crească tot mai mult de la un an la altul”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button