InvatamantSocial

Educație de 72.000 de euro pentru 50 de copii rromi din Bârlad!

de Mihaela NICULESCU

Asociația „Inima Reginei” din Bârlad, încă de la înființare și-a propus să ajute copiii defavorizați din familiile de rromi. Cei mai mulți beneficiari au fost copiii din ghetou. Rezultatele nu au întârziat să apară, mai ales în urma unor proiecte cu fonduri europene, pe care asociația le-a accesat.

Ieri, a avut loc, în sala mică a Casei de Cultură, lansarea unui proiect prin care vor primi servicii socio-educative de tip grădiniță 15 copii rromi, alți 30 de copii rromi școlari cu risc crescut de abandon vor urma cursuri de tip after school și de mentorat, iar alți cinci copii cu afecțiuni psihice vor primi servicii de evaluare și psihoterapie, părinții acestora urmând să beneficieze de consiliere specializată.

Este vorba de proiectul „Sprijin pentru educația copiilor rromi defavorizați” al Asociației „Inima Reginei”, inițiat de Asociația „Inima Reginei” în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus din Iași. Proiectul, care se derulează în perioada martie 2015 – aprilie 2016, are o valoare de aproximativ 72.000 euro.
Adriana Tunaru„Eforturile asociației pe care o conduc nu au fost zadarnice. De-a lungul timpului am putut ajuta copiii rromi, i-am scos din ghetou și i-am educat, în așa fel încât să-și facă un viitor. Unii au izbutit, evident și prin efortul propriu, să urmeze o facultate. Mihai Grigore este student la Conservator, soția sa Alina la Asistență Socială, iar Năstase a terminat Facultatea de Pedagogie, dar, din păcate, a plecat în străinătate pentru o carieră mai bine plătită. În urma celor două proiecte derulate cu fonduri din Ungaria și Elveția, pot spune că am reușit să smulgem din ghearele abandonului școlar destui copii. La început a fost greu să convingem părinții copiilor rromi despre importanța grădiniței și a pregătirii după școală, dar cu timpul au înțeles și și-au lăsat copiii în mâna educatorilor și învățătorilor cuprinși în proiecte”, ne-a declarat Adriana Tunaru, președinta Asociației „Inima Reginei” și managerul proiectului actual.
Proiectul va sprijini, în următoarele 14 luni, 15 copii defavorizați de vârstă preșcolară, care vor participa la programul de tip grădiniță. 26 de copii din clasele I – IV vor participa la programul de tip after school, patru elevi de gimnaziu vor beneficia de un program de mentorat în vederea pregătirii pentru școală și cinci copii diagnosticați cu probleme neuropsihice vor putea veni gratuit la activități de psihoterapie. Toate aceste activități vor avea loc într-un spațiu din cadrul modulelor construite în str. Grigore Ignat, pus la dispoziție de Primăria Bârlad, care de altfel asigură și plata tuturor utilităților.
În condițiile în care peste 65.000 de copii din România, cu vârste între 7 și 10 ani, nu merg la școală, iar rata abandonului școlar a crescut până la 17%, astfel de programe pentru rromi sunt binevenite. Educația rămâne singura șansă de integrare în societate a rromilor.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button