Home » Social » La țară. Povestiri din satul tău. Puiești, ținutul răzeșilor de sub păduri!

La țară. Povestiri din satul tău. Puiești, ținutul răzeșilor de sub păduri!

de Răzvan CĂLIN

În episodul de astăzi al serialului marca Est News – La țară. Povestiri din satul tău – pașii ne-au îndrumat către comuna Puiești, o comunitate formată din mici cătune cu o istorie bogată în spate, multe dintre ele datând din zorii frâmântatului Ev Mediu. Cu cele 13 sate ale sale, Puiești se numără printre cele mai întinse (ca suprafață) comune din județul Vaslui. Și aici, ca și în restul județului, micile comunități sunt grevate de aceleași eterne probleme ale mediului rural valsuian: o rețea de drumuri mai mult decât precară, oameni care își duc traiul de pe o zi pe alta muncind pământul, într-un cuvînt niște români care își duc sărăcia de zi cu zi fără să crâcnească, conștienți că mai nimeni nu vrea să le întindă cu adevărat o mână de ajutor, iar cei care o fac, o fac doar la nivel de promisiuni și atât.

Situată la 27 de kilometri de Bârlad, comuna Puiești este situată chiar în inima Văii Tutovei, un ținut strâns legat de râul Tutovei. Chiar dacă acum râul Tutova e doar un fir de apă, totuși până în vremuri nu demult apuse era un râu mult mai învolburat și mai puternic, care curgea cu putere pe fundul văilor și printre dealurile abrupte cotropite pe atunci de păduri dese și codri seculari. O parte din aceste păduri au supraviețuit până în zilele noastre, deși nu mai sunt pe o suprafață la fel de întinsă ca în trecut. Totuși, trebuie să spunem că această regiune colinară, cu dealuri înalte acoperite de păduri și-a pus din plin amprenat asupra dezvoltării comunităților umane din zonă. Desimea codrilor și dealurile abrupte acoperite de păduri dese au fost ca o veritabilă cetate naturală pentru micile comunități care s-au dezvoltat aici, ferite de atacurile năvălitorilor, fie ei tătari sau turci.

Primăria Puiești

Primăria Puiești

Comuna Puiești are în componență nu mai puțin de 13 sate: „capitala” Puiești, Iezer, Gîlțești, Ruși, Fîntînele, Călimănești, Fulgu, Lălești, Cristești, Cetățuia, Rotari, Bărtăluș – Mocani și Bărtăluș – Răzeși. Dacă adăugăm și faptul că are o suprafață de peste 12.000 de hectare, vom putea spune că Puiești se numără printre cele mai mari comune din județ. Însă, dar ca întindere, nu și ca populație, căci comuna numără doar 4.850 de suflete, conform ultimului recensământ al populației din 2011.

Satele se întind de o parte  și de alta a Văii Tutovei, răsfirate  de-a lungul firelor văilor, pe costișele dealurilor, mare parte dintre ele fiind învecinate cu păduri mari și întinse. După cum vom vedea, această împrăștiere a cătunelor, legate de centrul comunei prin drumuri lungi și întortocheate, au făcut dificilă gospdorărirea comunei, mai ales din punctul de vedere al infrastructurii.

Comuna Puiești are nu mai puțin de 50 de kilometri de drumuri comunale, din care nici unul nu este asfaltat. Sau cel mult trei – patru kilometri, dar și aceia cu un covor asfaltic atât de degradat, încât putem spune că lipsește cu desăvârșire. În rest, toate drumurile din interiorul comunei sunt pietruite. Dar și aici, situația e la fel ca și cu asfaltul: în multe cazuri pietrișul a dispărut cu timpul, luat de precipitații, astfel că pentru locuitorii acestor sate drumurile sunt practicabile atât timp cât nu plouă sau ninge. La fiecare ploaie mai sănătoasă sau ninsoare abundentă, drumurile sunt blocate de noroaie sau troiene în care ai toate șansele să te afunzi până la brâu.

E lesne de înțeles întreaga paletă de necazuri ce derivă din această situație, cu oameni bătrâni care riscă să moară cu zile din cauza izolării, cu femei ce aduc acasă pe lume copilași, gospodării distruse de incendii pentru că, la fel, echipelor de intervenție le e foarte greu să intervină, dacă nu chiar imposibil, cum s-a văzut în multe cazuri. Până nu cu mult timp în urmă, nici șoseaua județeană care leagă comuna de Bârlad era într-o sare deplorabilă. Problema a fost rezolvată recent, când drumul a fost reabilitat și acoperit cu un covor asfaltic.

Drumuri proaste și speranțe de mai bine!

Și totuși, sunt speranțe de mai bine, căci actuala administrație a comunei s-a arătat optimistă în ceea ce privește viitorul acestei comunități de pe Valea Tutovei.

Costel Moraru

Costel Moraru

„Am reușit recent să asfaltăm un drum comunal pe o lungime de doi kilometri, care face legătura dintr Drumul Județean 245 și satul Călimănești. Finanțarea am avut-o asigurată grație unui proiect integrat cu fonduri europene (FADR). De asemeni, drumul către satul Cetățuia, pe o porțiune de cinci kilometri, a fost reabilitat printr-un proiect SAPARD. Mai avem semnale clare că alte trei drumuri comunale (DC, n.r.) vor beneficia de finanțare europeană pentru reabilitare. Este vorba despre DC 93 Puiești – Iezer – Gîlțești, DC 94 Puiești – Mocani și DC 95 Puiești – Cetățuia. În luna iulie 2015 se deschide sesiunea de finanțare și avem toate șansele să prindem finanțare din fonduri europene. Valoarea fiecăruia din cele trei proiecte este de  un milion de euro. Iată că, încet, încet, vom reuăi să rezolvăm această problemă extrem de spinoasă, fără de care nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă pe viitor a întregii comune”, ne-a declarat Costel Moraru, primarul comunei Puiești, aflat la cel de al doilea mandat.

La fel ca și restul drumurilor din comună și cel spre Cetățuia este într-o stare jalnică.

La fel ca și restul drumurilor din comună și cel spre Cetățuia este într-o stare jalnică.

Cel puțin locuitorii din satul Puiești pot spune că mai au un motiv de bucurie: recent a fost finalizat proiectul de aducțiune a apei potabile. Recepția finală a fost făcută în martie 2014 și a avut o valoare de 2,5 milioane euro, sumă suportată în întregime din fonduri europene. Proiectul a fost unul amplu și nu a inclus doar simpla aducțiune de apă, ci și construirea unor alte obiective: stație de epurare, modernizarea căminului cultural, construcția unei creșe de copii (cu o capacitate pentru 20 de copii cu vârste cuprinse între 1 an și 3 ani) și achiziționarea unui buldoexcavator.

Primăria Puiești a început să pietruiască anevoiosul drum care leagă satele Bărtăluș - Mocani și Bărtăluș - Răzeși de restul comunei.

Primăria Puiești a început să pietruiască anevoiosul drum care leagă satele Bărtăluș – Mocani și Bărtăluș – Răzeși de restul comunei.

În același timp, și sătenii din Bărtăluș – Mocani și Bărtăluș  – Răzeși (sate așezate unul după altul, la distanță mică între ele) au motive să spere la vremuri mai bune. Primăria Puiești a început, din fonduri proprii, un proiect de reabilitare a drumului care leagă cele două cătune de centrul comunei, constând în pietruirea acestuia. Este o soluție de compromis, până ce se reușește obținerea unei finanțări externe pentru asfaltarea acestui drum comunal.

Oamenii din aceste două localități sunt încântați și de balastarea drumului pentru că tot e mai bine decât pământul gol care la cea mai mică ploaie se transformă într-o mocirlă în care aproape că intri până la brâu. Unde mai pui că drumul, în lungime de peste 10 kilometri, șerpuiește pe costișele unor dealuri extrem de abrupte, fiind anevoios de străbătut și pe vreme bună, darămite pe ploaie sau viscol. Un alt proiect de viitor pentru care primăria speră să obțină în curând finanțare europeană vizează reabilitarea Grupului Școlar Agricol din localitate, în care actualmente învață nu mai puțin de 700 de elevi. Proiectul prevede, pe lângă reparare și modernizare,  ca actualei clădire a liceului să i se mai construiască un nivel pe lângă cele două existente deja, astfel încât la final să aibă în componență parter plus două etaje.

Săraci dar mândri, or mândri, dar săraci?!

Cât privește oamenii acestor locuri, nu am putea spune că se disting cu mult față de ceea ce întâlnim în restul județului. Aceeași dragoste și sete pentru pământ, cu tot cu aceleași patimi ce le iscă, aceeași oameni simpli, dar parcă, totuși, diferiți față de ceilalți. Particularitățile spiritului lor derivă tocmai din specificul și trecutul acestor locuri. În vremuri demult apuse, pe când întreaga Moldovă gemea sub săbiile și biciurile năvălitorilor de toate națiile, aici pe Valea Tutovei s-a dezvoltat o comunitate de răzeși, de oameni liberi, care au știut să se folosească din plin de adăpostul pe care îl ofereau codrii întunecați ce acopereau dealurile abrupte din zonă și care se îngemănau cu alte păduri dese până hăt în ținuturile Neamățului.

Practic, vorbim de o fortificație naturală, de a cărei protecție s-au bucurat secole la rând răzeșii depe Valea Tutovei, strămoșii actualilor puieșteni. Ce-i mai important este că trăsăturile de caracter formate de-a lungul timpului au alcătuit o zestre genetică care s-a transmis și la actualii locuitori ai satelor din această comună.

„Sunt oameni mândri, urmași ai răzeșilor liberi, care își iubesc pământul și aceste meleaguri pe care neamul lor le stăpânește de sute și poate mii de ani. Cea mai mare parte dintre ei sunt oameni pașnici, gospodari. Munca pământului și creșterea animalelor au fost dintotdeauna principalele lor îndeletniciri”, ne-a spus primarul Moraru.

Timpurile moderne au adus cu ele alt soi de necazuri, care au făcut viața și mai grea acestor simpli țărani. Economia de piață, cu ale ei metehne, nu a adus mai nimic puieștenilor. Traiul lor de zi cu (deloc îndestulat!) depinde de pămîntul pe care îl muncesc și de  creștere animalelor. Însă, cum roadele muncii lor nu prea au preț, atunci putem spune că abia își duc traiul de pe o zi pe alta. Fulminanta economie locală există, dar lipsește cu desăvârșire. Câteva asociații agricole, câteva magazinașe sau tradiționalele crâșme, cam asta e oferta locurilor de muncă din comuna Puiești.

Puiești, prosper târg evreiesc!

Din înfloritoare comunitate de negustori evrei din Puiești nu au mai rămas decât casele, acum stăpânite de localnici.

Din înfloritoare comunitate de negustori evrei din Puiești nu au mai rămas decât casele, acum stăpânite de localnici.

Totuși, până nu cu mult timp în urmă, chiar în satul Puiești s-a dezvoltat și a activat mult timp o puternică și înfloritoare comunitate de evrei. Vorbim de câteva zeci, dacă nu chiar sute de familii de evrei, care erau concentrați exact în centrul satului, de o parte și de alta a șoselei, acolo unde acum se află și sediul Primăriei Puiești. De la acești negustori evrei au rămas și acum casele construită după un anumit tipic, specific comercianților evrei: case cândva ochioase, care erau construite în așa fel încât parte din față (destinată exclusiv prăvăliilor) era fix pe trotuar, fără gard sau orice altă împrejmuire în față. Pur și simplu, de pe trotuar intrai direct în prăvăliile din care te îmbiau comercianții evrei cu un abil meșteșug stăpânit numai de ei. Abia partea din spate a clădirii era spațiul privat al familiei, fiecare beneficiind și de o curte destul de generoasă.

O perioadă îndelungată de timp, traiul celor din Puiești, dar și al cătunelor din împrejurimi, a fost influiențat (în mod pozitiv) de acești negustori evrei. Pentru că ei erau cei care cumpărau produsele muncii țăranilor, fie pe bani, fie prin trocuri avantajoase pentru ambele părți. Cum s-ar spune, ambele comunități au avut de câștigat una de pe urma celeilalte și au trăit în liniște, respectându-se reciproc.

Din păcate, cel de al II-lea Război Mondial, dar și perioada regimului comunist au decimat, pur și simplu, această înfloritoare comunitate jidănească. Cei mai mulți dintre ei au plecat în perioada regimului comunist în Israel sau s-au stabilit în alte țări occidentale. În urma lor, au lăsat casele și gospodăriile pustii, pe care statul român comunist din acea vreme le-a naționalizat și ulterior le-a oferit localnicilor.

„Țin minte că undeva prin 1975 au plecat ultimele familii de evrei de la noi din comună. Nu știu și nici nu am auzit să fi fost probleme între ei și români, ci dimpotrivă toată lumea se înțelegea bine. Din păcate, vremurile i-au forțat să plece de aici și tot ce a rămas de pe urma lor s-a năruit. Inclusiv cimitirul evreiesc din localitate”, ne-a mai povestit primarul de Puiești.

Locuri cu un potențial turistic de excepție, dar neexploatat!

Și fiindcă tot vorbeam despre trecutul încărcat de istorie ale acestor așezări de răzeși de pe Valea Tutovei, nu putem să nu amintim că locurile acestea mustesc de vestigii, întâmplări și fapte din vremuri demult apuse, precum și legende care s-au perpetuat din generație în generație. Vorbim despre o zestre istorică impresionantă, care din păcate nu a fost cercetată și pusă în valoare așa cum merită. Așa cum spuneam și într-un alt episod al serialului nostru (cel dedicat comunei Vinderei), meleagurile Puieștiului au un potențial turistic de excepție. Pe lângă cadrul natural superb (cu dealuri împădurite și văioage prin care șerpuiesc sumedenie de pârâiașe), aceste locuri sunt îmbogățite cu o zestre istorică pe măsură. Toate acestea are reprezenta în orice altă țară civilizată (numai în România zilelor noastre nu!), condițiile necesare și suficiente pentru dezvoltarea unor forme de agroturism cu urmări foarte benefice pentru întreaga comunitate locală. În timp ce unii au știu să facă milioane de euro oferind turiștilor statuia unui om care își face nevoile, noi lăsăm îngropate sub un strat adânc  de noroi și nepăsare niște vertabile bijuterii care ar putea atrage mii și mii de turiști.

Biserica de lemn de la Cetățuia, o bijuterie arhitectonică veche de aproape șase veacuri!

Un exmplu în acest sens îl putem găsi în satul Cetățuia, un cătun ce adună puțin peste 200 de gospodării. În micuțul țintirim al sătucului, am putut admira o bijuterie a arhitecturii ecleziastice de secol XVI: biserica din lemn ce poartă hramul Sfîntului Nicolae. Este printre cele mai vechi monumente ecleziastice din Episcopia Hușilor și  a fost ctitorită de călugării Mănăstirii Neamț. Una dintre legende spune că unul dintre călugării de la Mănăstirea Neamț, foarte prețuit de însuși domnitorul Ștefan cel Mare, s-ar fi tras de prin aceste locuri. La un moment dat, el a hotărât să plece de la mănăstire și să se întoarcă pe meleagurile natale unde a dorit să pună bazele unui schit. Și cum locuri mai sălbăticite și păduri mai dese ca aici nu putea găsi nicăieri pe atunci, călugărul s-a oprit aici și a zidit un mic schit de pustnici.

Deși construită în urmă cu șase secole, Biserica de lemn din satul Cetătuia este în picioare și funcțională și acum.

Deși construită în urmă cu șase secole, Biserica de lemn din satul Cetătuia este în picioare și funcțională și acum.

Schitul a purtat numele de Strâmba și, încet, încet, în jurul său s-au aciuat și alți oameni, care astfel au dat naștere acestei așezări, care mult timp a purtat numele de Strâmba și abia mai apoi Cetățuia. La un moment dat, schitul a dispărut, însă imediat, în locul său s-a ridicat această biserică de lemn, ctitprită de obștea călugărilor de la Mănăstirea Neamțului.

Micuța biserică din lemn este o bijuterie arhitectonică și e o minune că încă se mai păstrează în mare parte intactă. Amplasată într-un cadru de vis, la marginea cătunului, pe un deal încărcat de copaci, arbuști și tot felul de flori, bisericuța este înconjurată de micul cimitir al satului. Micul lăcaș de cult este construit din bârne de stejar, încheiate  după un vechi meșteșug „în cheotoare dreaptă” și păstrează și acum învelitoarea de șindrilă. Ancadramentul ușii este decorat cu motive solare, brâu în torsadă, solzi și plumbi, iar ancadramentele ferestrelor sunt îmbogățite cu motive stilizate florale și stelate. S-au păstrat inclusiv obloanele din lemn ale ferestrelor, cu geamurile mici în patru colțuri.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Oj0N4vfJWec&w=420&h=315]

Cu alte cuvinte, biserica de lemn din satul Cetățuia este un edificiu cu un farmec aparte, care a rezistat intemperiilor și vicisitudinilor vremii timp de sute de ani. Și, în care, atenție, se oficiază cu regularitate slujbe religioase, acesta fiind și unicul lăcaș de cult pe care îl are la dispoziție această mică comunitate de creștini ortdocși.

de Răzvan CĂLIN În episodul de astăzi al serialului marca Est News - La țară. Povestiri din satul tău - pașii ne-au îndrumat către comuna Puiești, o comunitate formată din mici cătune cu o istorie bogată în spate, multe dintre ele datând din zorii frâmântatului Ev Mediu. Cu cele 13 sate ale sale, Puiești se numără printre cele mai întinse (ca suprafață) comune din județul Vaslui. Și aici, ca și în restul județului, micile comunități sunt grevate de aceleași eterne probleme ale mediului rural valsuian: o rețea de drumuri mai mult decât precară, oameni care își duc traiul de pe…

Review Overview

About Razvan Calin

2 comments

  1. PROIECT ADUCTIUNE DE APA PRIN FONDURI EUROPENE IN COMUNA DELENI E PREMIERA EUROPEANA, BANII EUROPENI AU FOST CHELTUITI INCA DIN ANUL 2008 ,IN SATELE BULBOACA SI ZIZINCA NU A CURS UN STROP DE APA DESI SAU CHELTUIT ZECI DE MILIARDE DE LEI.
    BATRANII CARA APA CU BIDOANELE SI PLATESC CHIRIA CELOR CARE AU CARE AU CARUTA.
    NU AVEM APA DE BAUT,CU TEMPERATURILE ASTEA O SA FIE TARE GREU

  2. e bataie de joc in comuna Deleni,tot asteptam sa avem apa la robinete dar pare-se ca e o asteptare foarte lunga.
    o sa murim cu totii si apa tot nu o sa vedem in comuna Deleni.
    chiar nu se poate face reteaua de apa in comuna Deleni,consiliul judetean Vaslui nu vrea sa se implice,prefectura nu face nici un demers la guvern pentru alocare de fonduri pentru terminarea retelei de aductiune de apa in comuna Deleni, Americanii construiesc navete spatiale ,iar in comuna Deleni nu se poate face o retea de apa!
    Suntem parasiti de toata lumea.

%d blogeri au apreciat: