Rezultate rușinoase la titularizare
de Roxana NĂSTASĂ
Profesorii vasluieni au picat pe capete la examenul de titularizare. Cadre didactice au mânjit onoarea învățământului vasluian cu note rușinoase de 1 și de 2. Exemplu în acest sens este un profesor de educație fizică și sport care a obținut nota 1. Rezultatele de la titularizare oglindesc perfect situația nu tocmai frumoasă din ultimii ani de la testarea națională și examenul de bacalaureat.
Cadrele didactice vasluiene care au participat la examenul de titularizare au avut parte, ieri, de dovada clară că nu pot face carieră în învățământ fără pic de efort. Unii se pare că au mers la examen având avantajul câtorva ani de vechime în breaslă, uitând însă că promovarea unui examen implică și puțin studiu. Așa se face că au obținut notede toată rușinea cu tot cu vechimea lor. E drept sunt și excepții cu care Vasluiul se poate mândri, însă tabloul, în ansamblu, este o rușine.
Din 595 de cadre didactice înscrise pentru ocuparea unui post titularizabil în învățământ, 67 au ales să nu se prezinte la examen, iar 101 s-au retras, neavând curajul de a susține examenul până la capăt.
Pentru o parte dintre candidați, rezultatele au fost foarte bune, doi dintre cei încriși reușind să ia examenul cu nota 10. La polul opus se află un cadru didactic care a mânjit onoarea învățământului local cu o rușinoasă notă 1. Este vorba de un profesor de educație fizică și sport. Având în vedere că nota 1 este, de fapt, punctul care se acordă din oficiu, e de la sine înțeles că, fie a predat foaia goală, fie tot ce a scris a fost un dezastru greu de imaginat.
Nu departe de el sunt însă și alte cadre didactice. De același penibil s-au umplut încă 109 profesori care au reușit „performanța” de a obține între 1 și 5, în timp ce 154 de colegi de-ai lor au reușit să obțină între 5 și 7, cei din urmă putând fi suplinitori.
Note peste 7 au luat 154 de profesori, aceștia intrând în cursa pentru posturile titularizabile din județ.
„Anul acesta, din 419 teze, două au fost anulate, primind note 417. Ca rezultate, s-au obținut două note de zece anul acesta. Note sub 5 au obținut 109 profesori, între 5 și 7, 154 și între 7 și 10 tot 154”, ne-a declarat Maria Ciulei, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.
Pentru a ocupa un post titularizabil, adică să fie încadrați pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să fi obținut la examen minimum nota 7. Doar 154 de profesori pot spera acum la ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată.
Contestații s-au depus la ISJ Vaslui ieri și se depun și astăzi urmând să se transmită la centrele de evaluare, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 24 iulie.
Pentru concursul de ocupare a posturilor, ISJ Vaslui are disponibile 155 de posturi titularizabile.
În total, vor fi scoase la concurs 2.067 de posturi, dintre care 1.912 sunt pentru suplinitori. Dintre acestea, 766 se regăsesc în mediul urban și 1.146 în mediul rural, cu 490 de catedre complete și 1.422 incomplete.
Prima etapă de repartizare, la care vor lua parte candidații care au obținut cel puțin media 7,00 pentru posturi cu durată nedeterminată, va fi între 27-28 iulie.
Reamintim că, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să fi obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să fi obținut minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.