Copiii în tratament, unitatea la igienizare!
de Răzvan CĂLIN
După apariția focarului de hepatită virală, CPRUCANE Bârlad a intrat în operațiuni de igienizare.
Imediat după ce s-a depistat focarul de hepatită virală (de tip A) din Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad, unitatea a intrat rapid într-un program de igienizare, conforma reglementărilor în vigoare.
„S-au efectuat toate operațiunile care se impun în asemenea situații, începând de la igienizare și până la dezinfecție. Sunt proceduri normale care în mod obligatoriu trebuie efectuate în astfel de situații. Iar noi nu am făcut altceva decât să ne conformăm pentru o mai bună siguranță a sănătății copiilor”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.
În urmă cu două săptămâni, la CPRUCANE Bârlad a apărut un veritavbil focar de hepatită virală, căruia i-au căzut victime patru din cei șase copii instituționalizați în unitate la acea vreme. Toți au fost intrenați în Spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde au beneficiat de tratamentul de specialitate. Unul dintre copii, o fetiță în vârstă de 12 ani, a făcut o formă mult mai severă a acestei maladii. Din această cauză, fata a fost transferată la Spitalul de boli infecțioase din Iași. Copila se află și în acest moment la spitalul din Iași, însă urmează ca săptămâna viitoare să fie extrenată deoarece evoluția stării ei de sănătate este una pozitivă.