Invatamant

Vasluienii, câștigători pe țară la educație rutieră

de Roxana NĂSTASĂ

Pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați elevii, săptămâna trecută a fost organizată competiția „Educația rutieră– Educație pentru viață”, în cadrul căreia tinerii s-au întrecut în cunoștințe rutiere. Vasluienii au fost cei care s-au clasat pe primul loc la faza națională a acestei competiții.

Municipiul Sfântul Gheorghe a găzduit în perioada 20-23 iulie, faza națională a concursului „Educația rutieră – Educație pentru viață“, desfășurat de peste trei decenii sub auspiciile Ministerului Educației și Cercetării si Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Rutieră. Si în acest an, faza națională a fost prefațată de competiții organizate la nivel de școli, localități și județe, implicând mii de elevi de nivel gimnazial si liceal.

La faza națională a competiției au fost prezente echipaje din toate județele țării si municipiul București, un echipaj fiind format din doi elevi din ciclul gimnazial si doi elevi din ciclul liceal. Echipajul județului Vaslui, pregătit de profesor Mihai Mosnianu, a fost alcătuit din doi elevi de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“ Vaslui și doi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ Vaslui. Este vorba de Alexandru Codrianu și Andi Iulian Munteanu , de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță“  din municipiul Vaslui, Iosif Iancu și Ștefania Iftode de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“ Vaslui.

Echipajul județului Vaslui a fost desemnat câstigătorul concursului din acest an, înregistrând o penalizare de doar cinci puncte. Locul  al doilea a fost ocupat de echipajul județului Sibiu, iar locul al treilea a fost ocupat de echipajul județului Mureș.

Concursul a constat în susținerea mai multor probe, între care proba de respectare a regulilor de circulație de către bicicliști, în parcul – școală, probă la care Ștefania Iftode a obținut 0 puncte penalizare, proba de identificare a abaterilor de la respectarea regulilor de circulație de către bicicliști, în parcul-școală, probă la care Andi Iulian Munteanu a obținut locul I, cu 0 puncte penalizare, proba de cunoaștere a regulilor de circulație, unde Alexandru Codrianu a avut 5 puncte penalize și proba de parcurgere a unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon, probă la care Iosif Iancu a obținut 0 puncte penalizare.

Competiția are ca obiectiv prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați elevii, prin formarea unui comportament rutier responsabil în rândul tinerilor, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Related Articles

Back to top button