Patru moduri în care pierzi bani fără să-ți dai seama
Multe persoane au observat că, deși câștigă mai mulți bani decât înainte, tot nu reușesc să pună nimic deoparte deoarece și cheltuielile cresc în același ritm cu veniturile. Iar atunci când încearcă să-și amintească pe ce s-au dus banii, își dau seama că o bună parte din ei se duce pe lucruri pe care nici nu le observă.
Această problemă devine cu adevărat deranjantă abia atunci când vrei să faci ordine în viața financiară și să începi să economisești fie pentru o vacanță, fie pentru situații de urgență, fie pentru viitorul copiilor sau pentru pensionare.
Vă prezentăm astăzi patru moduri în care numeroși oameni pierd bani fără să-și dea seama și pe care le pot elimina imediat fără să le simtă foarte mult lipsa. În orice caz, satisfacția pe care o vor câștiga având posibilitatea de a economisi va fi cu mult peste cea pe care le-o aduce aceste cheltuieli.
1. Masa în oraș. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă și le crește nivelul veniturilor, ei au tendința să iasă tot mai frecvent la masă în oraș. Dacă o ieșire sau două pe lună nu reprezintă o cheltuială atât de mare, ieșirile frecvente, de trei-patru ori pe săptămână tind să pună o presiune destul de mare pe bugetul personal. Poate că este cazul să fim mai creativi și să găsim alte modalități interesante și plăcute de a petrece timpul liber cu prietenii și în afara restaurantelor. O plimbare în parc, o plimbare cu bicicleta sau cu rolele, un meci de fotbal s-ar putea sa vă placă la fel de mult ca o ieșire la restaurant și cu siguranță va fi o variantă mai ieftină!
2. Abonamentul la sală neutilizat. La începutul anului, când își stabilesc scopurile pentru noul an, multe persoane se declară hotărâte să înceapă să meargă regulat la sală. Pentru a fi mai credibili în fața prietenilor și chiar și în propriii ochi, ele chiar își cumpără un abonament, în unele cazuri pentru un an întreg. Din păcate, de cele mai multe ori, acel abonament zace nefolosit, iar banii au fost cheltuiți deja. Orice planuri ai avea la început de an, ia-ți cel mult un abonament lunar și, doar dacă te mobilizezi să mergi regulat la sală în prima lună, are sens să mai investești și ulterior în abonamentul la sală. Totuși, dacă ai un sentiment de vină pentru că nu te duci la sală și nu ai grijă de aspectul tău exterior, gândește-te la o modalitate mai plăcută ție de a face mișcare. Poate preferi să alergi dimineața sau seara? Sau te simți bine când mergi cu bicicleta? Sau poate că, dacă ai face câteva flotări fără să ieși din casă, ai fi mulțumit?
3. Alimente aruncate. Din cauza programului încărcat, poate că ajungi la supermarket sau la piață mai rar decât ți-ai fi dorit. Și, atunci când ajungi, îți iei de toate, gândindu-te la câte și mai câte feluri de mâncare vei găti sau la câte fructe și legume vei mânca. De cele mai multe ori, nu reușești să consumi tot ce ai cumpărat în timp util, tot din cauza programului încărcat, și ajungi, până la urmă, să arunci o parte din produsele pe care le-ai cumpărat. O estimare cât mai apropiată de realitate a timpului tău și a disponibilității de a găti te va scuti astfel de cheltuieli inutile.
4. Comisioanele și taxele bancare. Dacă ai fi întrebat astăzi dacă știi cu exactitate care sunt comisioanele și taxele pe care le plătești băncii cu care lucrezi pentru administrarea contului curent, a conturilor de depozite, pentru scoaterea banilor de la bancomat, pentru verificarea contului, pentru e-banking etc., ai ști ce să răspunzi? Dacă nu știi care sunt aceste sume, este cazul să te interesezi și să le compari cu costurile de la alte bănci. S-ar putea să descoperi că plătești mai mult decât crezi.
Sursa: money.ro