Orașele cu cele mai ieftine apartamente noi din România
În ultimii ani în România s-a construit mult, iar ultimul trend de pe piață este un interes mai mare al consumatorilor pentru proiectele rezidențiale noi în defavoarea apartamentelor vechi. Money.ro vă prezintă care sunt orașele din România unde se găsesc cele mai mici prețuri la apartamentele noi.
„Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), prețurile apartamentelor noi au scăzut cu aproximativ 33%. În decursul ultimelor șase luni prețul mediu a înregistrat o ușoară evoluție pozitivă, de aproximativ 0.4%, trendul în ultimele 12 luni fiind unul similar”, se arată în cel mai recent raport al companiei de consultanță imobiliară Darian, publicat ieri.
Astfel, potrivit documentului, prețul mediu pe țară pentru apartamentele noi în primul semestru al acestui an s-a situat la nivelul de 779 euro/mp. În general, în ultimele șase luni s-a înregistrat o tendință de creștere a prețurilor, atât în marile orașe ale țării, cât și în orașele mici.
În cele 15 orașe considerate de Darian poli de dezvoltare prețurile se situează între 748 euro/mp la Galați și 1.137 euro/mp în București. La nivelul polilor de dezvoltare, prețul pentru apartamentele noi este de 909 euro/mp, în ușoară creștere față de perioada similară a anului trecut, precum și față de semestrul precedent.
În ceea ce privește orașele mici, cu o populație sub 125.000 locuitori, apartamentele noi s-au vândut cu cel mai mare preț în Râmnicu Vâlcea și Miercurea Ciuc (760 euro/mp), pe când cel mai mic preț este prezent în Baia Mare, unde prețul de tranzacționare a apartamentelor noi se situează la 488 euro/mp.
Iată orașele unde se regăsesc cele mai mici prețuri medii pentru metrul pătrat al locuințelor noi:
Baia Mare – 488 euro/mp
Satu Mare – 568 euro/mp
Bistrița – 577 euro/mp
Deva – 601 euro/mp
Alba Iulia – 614 euro/mp
Zalău – 625 euro/mp
Slobozia – 689 euro/mp
Tulcea – 702 euro/mp
Călărași – 704 euro/mp
Piatraț Neamț – 706 euro/mp
Sursa: money.ro