Mișcare radicală a PPDD-iștilor vasluieni: Întreg staff-ul s-a înscris în PRU
de Simona MIHĂILĂ
„Am fost vânduți ca vitele la obor”, a declarat Marcel Vasilache în legătură cu hotărârea conducerii centrale a PPDD de a fuziona cu UNPR. În semn de protest, ei au bătut palma cu PRU, formând astfel filiala locală a acestei noi formațiuni politice.
Mișcare neașteptată pe scena politică a județului Vaslui: întreg staff-ul organizației județene a PPDD s-a mutat, cu arme și bagaje, la Partidul România Unită (PRU), o nouă formațiune apărută pe eșichierul politic românesc. Mutarea a generat înființarea filialei județene a PRU, în fruntea căreia Marcel Vasilache a fost numit să asigure interimatul.
Decizia de numire i-a fost înmânată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către Augustin Hagiu și Dumitru Bădrăgan, prim-vicepreședintele, respectiv vicepreședintele, organizației centrale a PRU.
Foștii discipoli ai lui Dan Diaconescu au hotărât să schimbe macazul în semn de protest față de maniera în care cei de la centru au ales să fuzioneze cu UNPR, un partid pe care foștii pepedediști vasluieni îl consideră insignifiant și lipsit de forță pe scena politică a țării.
„Mi s-a părut inadmisibil să ne subordonăm unui partid care, cel puțin în județul Vaslui, este inexistent. Nu au consilieri locali, județeni, nu au parlamentari, numeric ne sunt inferiori. Nu am fost întrebați atunci când s-a luat această decizie, iar invitația de a merge la București pentru a fi consultați a fost una formală. Am fost tratați cu dispreț, nu a interesat pe nimeni ce avem de spus”, a declarat Tiberius Nechita, președintele interimar al PRU Bârlad.
Marcel Vasilache, ex-președinte al organizației județene a PPDD, spune că gestul foștilor săi lideri politici a fost o lovitură dată pe la spate, un scenariu premeditat de destrămare a partidului înființat de Diaconescu: „Am fost vânduți ca vitele la obor. Mi se pare abject ca un partid traseist să vorbească de interes național. Prin fuziunea asupra căreia nu am fost consultați, o vor duce bine poate doar foștii noștri conducători, nu și noi”.
Opțiunea ex-pepedediștilor vasluieni pentru PRU nu a venit peste noapte, ei intrând în tratative cu liderii noului partid la puțin timp după ce au primit vestea că PPDD va fi închițit de UNPR.
„Am căutat un partid cât mai aproape de doctrina PPDD, în care să ne regăsim principiile și crezul naționalist”, a mai precizat Vasilache.
Noii membri PRU spun că își vor continua proiectele politice demarate sub umbrela PPDD, între acestea fiind și candidatura lui Nechita la funcția de primar al Bârladului, la alegerile locale de anul viitor.
Iulian te rugam sa te adresezi cu o cerere in scris la primaria lui Bunea si Solomon.Ca pe ei ai votezi.Multumim de intelegere.
Un apel catre Primarie.Reparati trotuarele de la LIDL gradina catre balci pe stanga si dreapta . va laudati cu incasari record in acea perioada dar nu plantati macar un copac in acea zona.Rog admin. sa nu stearga apelul si sa fiu sprijinit in replantarea de copaci in locurile goale din trotuarele acelei zone.