„Și tatăl meu e fotbalist!”
de Răzvan CĂLIN
Atletic Club Bârlad organizează un mini-turneu de fotbal la care vor participa exclusiv echipe formate din părinții copiilor înscriși la acesta club.
Duminică, 6 septembrie, terenul sintetic de la Stadionul municipal de fotbal din Bârlad va găzdui o inedită competiție de fotbal. Sub titulatura de „Și tatăl meu e fotbalist!”, clubul de fotbal Atletic Club Bârlad va organiza un mini-turneu dedicat exclusiv ehipelor formate din jucători care sunt nimeni alții decât părinții copiilor înscriși la acest club.
„Ne-am gândit să organizăm această acțiune, acest mic turneu de fotbal tocmai pentru că reprezintă o modalitate foarte bună de a întări și mai mult relațiile cu părinții acestor copii. În același timp, vrem să le oferim și lor posibilitatea de a vedea, fie și pentru atât de puțin timp, ce înseamnă să fii în pielea unui fotbalist, cu toate părțile bune, dar și cele dificile. Așa, ca spectatori, de pe margine, totul pare facil. Dar, în realitate lucrurile sunt foarte complexe din perspectiva jucătorilor. Este o oportunitate foarte bună pentru ca și tații acestor copii minunați să vadă și să simtă totul, să înțeleagă mai bine cam ce implică practicarea acestui sport, mai ales dacă avem dorința ca ai noștri copii să aibă, eventual, o carieră de succes în sportul – rege”, ne-a declarat Sorin Dîlcu, unul dintre antrenorii de la Atletic Club Bârlad.
Toți participanții vor primi diplome, iar câștigătorii vor fi recompensați cu echipamente sportive imprimate sub marca Atletic Club Bârlad. Turneul va începe la ora 9, iar fiecare meci va avea două reprize a câte 15 minute fiecare.