Administratie

Microbuze pentru elevii vasluieni

de Marian MOCANU

Zilele acestea, în comunele vasluiene vor ajunge circa 30 de microbuze școlare. Printre beneficiari se numără și comune care până acum nu au primit un astfel de vehicol, deși elevii trebuie să parcurgă distanțe mari până la școală. Comuna Zăpodeni ar urma să primească chiar două microbuze, dat fiind numărul mare de elevi care fac naveta. Acum, mai urmează ca primăriile să aibă bani pentru a înmatricula vehiculele, a angaja șofer și a asigura cheltuielile necesare.

O nouă tranșă de microbuze școlare noi va îmbogăți, zilele acestea, zestrea comunelor din județul Vaslui. Programul este derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale prin intermediul Instituției Prefectului Județului Vaslui, care s-a ocupat de centralizarea cererilor din partea unităților administrativ-teritoriale și de transmitere către guvern.

Deja, vineri, 12 primari au mers la București pentru a ridica noile microbuze. Este vorba de comunele Băcești, Codăești, Costești, Crețești, Duda Epureni, Gârceni, Iana, Ibănești, Muntenii de Sus, Oșești, Pădureni și Pochidia.

În această săptămână, primarii altor 16 comune – Alexandru Vlahuță, Dodești, Grivița, Murgeni, Negrești, pogonești, Pușcași, Rafaila, Stănilești, Tanacu, Tătărăni, Văleni, Vetrișoaia, Vulturești, Vutcani și Zăpodeni – sunt programați la rându-le pentru a intra în posesia mult doritelor microbuze școlare.

Dacă unele din comune mai primiseră în anii trecuți astfel de vehicule destinate transportului elevilor, pentru altele este o premieră. Este cazul comunei Zăpodeni, unde, în ciuda faptului că acolo ființează nu mai puțin de șapte școli, din care două cu clasele I-VIII, nu beneficiase niciodată de un astfel de vehicol. Motivația: distanța prea mică între sate și apropierea de muncipiul Vaslui. În aceste condiții, elevii, dintre care unii din satul Ciofeni, trebuiau fie să meargă pe jos kilometri întregi, indiferent de vreme, fie să fie duși de părinți cu mașina sau căruța. Acum, la Zăpodeni vor ajunge două astfel de microbuze școlare, dintre care unul chiar zilele viitoare.

„Așteptăm de mult să primim microbuz școlar. Avem 94 de elevi din ciclul gimnazial care fac naveta la cele două școli cu clasele I-VIII din satele butucărie și Zăpodeni, la care se adaugă elevii din ciclul primar din satul Ciofeni, acolo unde școala a fost închisă. Miercuri, suntem programați la București să primim microbuzul. Am angajat deja și șofer, avem și banii necesari înmatriculării și întreținerii vehicolului, microbuzul să ajungă. Le va fi mai ușor copiilor să ajungă la școală!”, a declarat Constantin Gavril, primaul comunei Zăpodeni.

Și comuna Pușcași va primi primul microbuz școlar, care va fi de mare ajutor pentru transportul preșcolarilor și a elevilor din ciclul primar din satele Poiana lui Alexa și Valea Târgului la școala din centrul comunei.

„La Valea Târgului, era o mare problemă, mai ales după ce s-a închis școala din sat, pentru că nu erau destui copii. Preșcolarii stăteau acasă, iar elevii de clasele I-IV mergeau ori la Brodoc, peste deal, prin pădure, ori la Pușcași, unde, ca să ajungă, traversau drumul național. Acum vom putea să-i aducem în siguranță pe copii la școala din Pușcași”, a declarat Nicolae Ignat, primarul comunei Pușcași.

Nu se știe dacă este o coincidență sau nu alocarea acestor microbuze școlare în an preelectoral, cu atât mai mult cu cât ultimul lot de astfel de vehicule fuseseră primite acum doi ani. Un lucru este cert: elevii și preșcolarii din multe sate vasluiene vor putea merge la școală în siguranță, iar anul viitor, la alegeri, primăriile vor avea cu ce căra sacii cu buletine de vot la Vaslui, la Biroul Electoral Județean.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button