Alt monument stă să cadă – Conacul Roset Balș de la Pribești se prăbușește
de Roxana NĂSTASĂ
Încă un monument istoric important din județ stă să piară în indiferență. Conacul Roset – Balș, cea mai veche clădire de arhitectură civilă din județul Vaslui, riscă, la fel ca și conacul Rosetti Solescu și multe altele, să se prăbușească. Clădirea a ajuns o ruină, starea de degradare avansând pe zi ce trece.
Praful se alege și de Conacul Roset – Balș de la Pribești, la fel ca și de Conacul Rosetti Solescu din Solești. Monumentul ar purtea atrage mii de turiști însă se află într-o stare deplorabilă. Deși în anii 1991-2000 s-au făcut câteva lucrări de consolidare-restaurare, nimic nu se vede. Pentru că lucrările au fost întrerupte atunci, s-a ajuns la spolierea monumentului și la degradarea intervențiilor deja efectuate. Astfel, la fel ca multe alte monumente pe care le avem în județ ce stau să piară în indiferență, Conacul Roset-Balș de la Pribești a ajuns o ruină.
„De-a lungul secolului al XVIII-lea și până aproape de mijlocul secolului al XIX-lea, moșia a rămas în proprietatea familiei marilor latifundiari Rosetti, ultimul boier din această familie fiind vornicul Vasile Rosetti. Din 1841, moșia Pribești a devenit proprietate a familiei Balș, iar în 1962 conacul era folosit drept atelier de către G.A.C. Pribești. În 1991 conacul Rosetti-Balș, împreună cu terenul aferent, 1,56 ha, a fost trecut în administrarea Ministerului Culturii, reprezentat prin Oficiul Național al Monumentelor Istorice. Între anii 1991-2000, s-au întreprins lucrări de consolidare-restaurare la pereții subsolului și ai parterului, la bolțile pivniței. S-au efectuat finisaje parțiale, înlocuindu-se șarpanta și învelitoarea. Întreruperea lucrărilor și lipsa unor condiții de minimă siguranță au condus însă la spolierea monumentului și la degradarea intervențiilor deja efectuate”, a declarat muzeograful vasluian Laurențiu Chiriac.