SocialSport

Gala Voluntarului 2015

gala voluntaruluiToți cei care, în 2015, și-au dedicat o parte din timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile în activități de voluntariat au fost premiați de Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) în cadrul unei gale prilejuită de  Ziua Internațională a Voluntarului.

Într-un cadru prietenos și de bună dispoziție, la  Sala Roșie din cadrul Complexului Silver Mall Vaslui au fost prezenți, printre alții, voluntarii de la Biblioteca Județeană ,,Nicolae Milescu Spătaru,, reprezentați de elevi ai liceelor vasluiene, asociațiile Phoenix și Urma, care își desfășoară activitatea în mediul rural, precum și  reprezentanți ai DJST Vaslui.

Participanții și-au prezentat cele mai de succes acțiuni din acest an, proiecte proprii sau în parteneriat cu DJST Vaslui, precum și planurile de viitor pe care le au în vederea implicării mai active în activități diverse care se vor desfășura în folosul comunităților din care fac parte.

Au fost premiați 35 de tineri voluntari și asociații de tineret, pentru activitatea desfășurată în domeniul voluntariatului în anul 2015. În timp ce toți participanții primind diplome de participare. La final, membrii trupei „Open” au susținut un microrecital de muzică, iar „Bibliovoluntarii” au încântat  audiența cu un concert de colinde. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button