Vasluiul, tulburat de patru incendii în primele două zile ale anului
de Marian MOCANU
Primele zile a acestui an au fost marcate de mai multe incendii, cel mai grav producându-se la mansarda unui depozit de cauciucuri din municipiul Vaslui, situat în apropiere de Silver Mall.
Pompierii vasluieni au avut de furcă încă din primele zile a acestui an, fiind solicitați să intervină pentru stingerea a nu mai puțin de patru incendii. Prima dintre solicitări a venit la doar câteva minute după trecerea în noul an, când o petardă aruncată aiurea de niște tineri a aprins un depozit de furaje din Văleni. Neglijența celor care au vrut astfel să marcheze 2016 s-s soldat cu peste 500 kg de furaje mistuite de foc.
Alte trei incendii produse la locuințe din Ghergheleu, comuna Codăești, la Poiana lui Alexa, comuna Pușcași, sau la Bălești, comuna Cozmești, se puteau însă solda cu adevărate tragedii. De fiecare dată cauza a fost scânteile căzute din coșurile de fum izolate necorespunzător care au aprins materiale combustibile din apropiere.
Intervenția promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Vaslui a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” a județului Vaslui a făcut ca pagubele să fie limitate la o parte din acoperișul și elementele de construcție din lemn ale celor două locuințe. Cel mai grav eveniment a avut loc duminică dimineață, în jurul orelor 7, când flăcările au cuprins mansarda unui depozit de anvelope de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. La o prima evaluare, cauza incendiului a fost o instalație de încălzire neizolată corespunzător și lăsată nesupravegheată. Dat fiind riscul ca flăcările să ia amploare din cauza anvelopelor depozitate la parterul clădirii, pompierii au intervenit cu nu mai puțin de cinci autospeciale de stins incendii și autospeciala de intervenție la înălțime. La sosirea pompierilor, focul ardea mocnit, însă degaja cantități mari de fum și gaze toxice care puteau pune în pericol atât viața persoanelor din clădire, cât și a salvatorilor.
„În continuare s-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului și evacuarea bunurilor materiale de la nivelul mansardei. În urma evenimentului, din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pagubele materiale au fost limitate la aproximativ 10 mp de planșeu din lemn, 8 mp perete din lemn, 4 mp astereală din lemn”, a anunțat slt. Ionel Roșu, purtătorul de cuvânt al ISU „Podul Înalt” Vaslui.