Liber la împrumuturi de la Trezoreria Statului! Primarii pot utiliza banii pentru cofinanțarea proiectelor europene
UAT-urile care au probleme în asigurarea cofinanțării proiectelor europene vor putea lua împrumuturi de la Trezoreria Statului. Creditele pot beneficia de o perioadă de grație de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 și 10 ani. Edilii trebuie să depună documentațiile pentru autorizarea împrumuturilor până la data de 31 octombrie 2025.
La propunerea Ministerului Dezvoltării și Ministerului Finanțelor a fost publicat, în transparență decizională, un act normativ prin care UAT-urile pot solicita contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei. Banii pot fi accesați pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale.
Actul normativ ar urma să intre în vigoare după ce va fi adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial al României.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare 7.659 de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, iar, în cazul unora dintre ele UAT-urile au dificultăți în asigurarea resurselor financiare, din bugetele locale, pentru plata cheltuielilor neeligibile sau a cofinanțării.
Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.
Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de grație de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 și 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.
„Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reședință de județ și sectoarele municipiului București – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate”, au precizat reprezentanții Ministerulu Dezvoltării.
Termenul-limită de depunere, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 31 octombrie 2025.