Social

Scutiri de impozit pentru părinții copiilor cu handicap

Din acest an, conform noului Cod Fiscal, părinții și reprezentanții legali ai copiilor cu handicap grav sau accentuat și ai celor cu gradul I de invaliditate vor fi scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent acesteia, precum și de plata impozitului pe autoturism. Inițiativa a fost susținută în cadrul dezbaterilor parlamentare și a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Consider că este benefică această prevedere a noului Cod Fiscal, având în vedere că majoritatea copiilor cu handicap grav și accentuat provin din familii cu venituri mici. Măsura este binevenită și pentru asistenții maternali care au în vedere unul sau chiar doi copii cu astfel de probleme de sănătate și care nu fac diferența între aceștia și proprii lor copii”, a declarat Ionel Armeanu Ștefănică, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Vaslui.

Vești bune aduce noul Cod Fiscal și părinților cu unul sau mai mulți copii. Dacă până acum beneficia de o reducere a impozitului pe salariu doar un singur părinte, de la 1 ianuarie deducerea se aplică ambilor părinți care au în îngrijire unul sau mai mulți copii. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button