O criză economică „de import” ar putea lovi România
Ieftinirea fără precedent a petrolului nu e neapărat un motiv de bucurie, spun specialiștii, care atrag atenția că o nouă criză economică ar putea lovi România. Este o criză de import, spun experții, care adaugă că deteriorarea celor două mari economii ale lumii, Statele Unite și China, ar putea pune frână și creșterii economiei românești. Țara noastră nu pare pregătită pentru vești proaste, mai ales că și anul acesta statul va cheltui mai mulți bani decât va încasa.
Euro s-ar putea scumpi, firmele românești ar putea primi comenzi mai puține, iar angajații lor ar putea fi nevoiți să se mulțumească cu salarii mai mici. Scenariul sumbru ar putea deveni realitate, dacă Europa e atinsă de problemele din economia chineză și cea americană. Chiar dacă a înregistrat o creștere economică de 7 la sută, China are în 2015 cea mai slabă evoluție economică din ultimul sfert de secol. Economia americană ar putea intra în recesiune, iar în Orientul Mijlociu, petrolul mai are puțin și devine mai ieftin ca apa.
La prețul actual, care variază în jurul a 29 de dolari, barilul de petrol a ajuns să fie de trei ori mai ieftin decât butoaiele în care este stocat.
„O încetinire a economiei europene din cauza încetinirii exporturilor va ricoșa și asupra României. Vestea bună e că deja de mai mult de doi ani economia României nu se mai bazează atât de mult pe creșterea exporturilor”, spune Radu Crăciun, economist-șef la o bancă comercială.
Efectele unei noi crize le vom resimți inclusiv la bancă, atunci când mergem să ne plătim ratele sau să cerem un credit.
„Toți cei care au credite în euro, în franci vor trebui să plătească mai mult pentru a-și plăti acele datorii”, spune Radu Ciofu, analist financiar.
Iar cei care se gândesc să se îndatoreze ar trebui să se gândească și la zile negre, spun specialiștii.
„În primul rând, nu contractați credite foarte scumpe. Uitați-vă și pe posibile investiții în aur și alte metale prețioase”, spune Radu Ciofu.
Veștile proaste de peste hotare s-au propagat rapid și s-au văzut în rezultatele de la bursă.
De la începutul anului și până acum, Bursa a piedut peste 10 procente din valoare. Asta este o veste proastă pentru investitori, însă o oportunitate bună de a cumpăra acțiuni ieftinite, ca de exemplu acțiunile companiilor din energie.
Marii investitori ai lumii, precum miliardarul George Soros, sunt însă pesimiști și, când vine vorba de noua criză, nu-și pun problema dacă aceasta va veni, ci exact când.
Sursa: digi24.ro