National

Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 1,8 milioane de lei, a fost câștigat

Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 1,8 milioane de lei, a fost câștigat, biletul norocos fiind jucat la Drobeta Turnu Severin, informează Loteria Română. 

La tragerea Loto 6/49 de joi s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 1.822.305 lei, cu numerele 17, 13, 5, 1, 20 și 9.

Biletul norocos a fost jucat la agenția 25-010 din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Biletul a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, prețul acestuia fiind de 16,9 lei.

Premiul cel mare la Loto 6/49 a fost ultima oară câștigat pe 30 decembrie, când s-au înregistrat două câștiguri a câte 16.161.917 lei fiecare. Biletele norocose au fost jucate la aceeași agenție din Găești, județul Dâmbovița. Până în prezent câștigătorul sau câștigătorii nu s-au prezentat la sediul central al Loteriei din Capitală pentru a-și ridica premiul. Ei au la dispoziție 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a face acest lucru. Cel mai mare premiu la Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câștigat la 14 iulie 2013, de un jucător din Galați.

Sursa; mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button