OTP a revizuit contractele pentru conversia creditelor în franci elvețieni
OTP Bank a definitivat contractul pentru conversia creditelor în franci elvețieni, eliminând clauzele considerate că ar putea fi abuzive în urma discuțiilor cu clienții și ANPC, a anunțat instituția de credit, care a precizat că propunerea inițială de contract nu a fost semnată de niciun client.
„Ȋn definirea termenilor contractuali, oficialii băncii au ținut cont de informațiile primite din partea clienților și a reprezentanților asociațiilor de profil, pe marginea soluțiilor ce vizează creditele în CHF. Pentru consolidarea unei relații solide și sănătoase cu clienții săi, OTP Bank Romȃnia a modificat, în scop de clarificare, acele clauze care au fost interpretate negativ, interpretare care s-a îndepărtat de sensul real al contractului propus inițial”, se arată într-un comunicat al băncii.
În cazul în care inițiativa legislativă privind conversia obligatorie a creditelor va fi aprobată de către autoritățile statului, banca va aplica un mecanism de compensare a sumelor acordate voluntar ca reducere și cele la care clienții ar fi indreptățiți în urma actului normativ. Astfel, dacă eventualele soluții impuse de către autoritățile statului ar depăși procentual reducerea oferită de către OTP Bank, prin programul său voluntar, atunci banca va suporta diferența, în favoarea clienților.
În caz contrar, condițiile prevăzute în contractul încheiat între bancă și clienți vor rămâne neschimbate. Ȋn acest fel, clienții vor beneficia de oferta cea mai avantajoasă pentru aceștia. De asemenea, noile clauze contractuale atestă faptul că acei clienți care solicită conversia, dar nu doresc să renunțe la litigii, pot opta pentru conversie, beneficiind însă de o reducere mai mică.
„Cea mai mare prioritate pe care o avem în momentul de față este rezolvarea problemelor clienților cu credite în CHF. Ca urmare a profesionalismului de care echipa de specialiști și comisari ai ANPC a dat dovadă în timpul consultărilor, am reușit să avem o discuție constructivă și benefică pentru clienții noștri. Consider că ajustările clauzelor contractuale subliniază și mai clar beneficiile ofertei noastre pentru clienți și sper că demersul nostru voluntar îi va ajuta în mod real pe toți clienții OTP Bank. Datorită numărului foarte mare de cereri de conversie înregistrate pȃnă în momentul de față, avem încredere în succesul programului” a declarat în comunicat Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România.
OTP a lansat, în decembrie 2015, un program de conversie a creditelor în franci elvețieni, bazat pe soluții personalizate, pe termen lung. Programul, care se adresează unui număr de 10.500 de clienți cu credite în CHF, garantate cu ipotecă, are ca obiectiv principal reduceri substanțiale ale datoriilor actuale ale clienților, urmând ca sumele rămase după aplicarea discountului să fie convertite în RON sau EURO, la alegerea clientului.
Prin intermediul lui, clienții pot beneficia de o reducere semnificativă a soldului curent al creditului, având posibilitatea ca în urma conversiei să plătească rate mai mici decât echivalentul lor în lei din luna decembrie a anului 2014.
Banca precizează că toate contractele pentru conversia creditelor încheiate cu clienții băncii respectă noua formă și că propunerea inițială de contract nu a fost semnată de către niciun client, întrucât aceasta era supusă analizei și dezbaterii celor interesați, înainte de înmânarea formei finale a documentului. În plus, banca nu a intenționat niciodată să solicite clienților returnarea banilor rezultați din aplicarea reducerilor, fapt care reiese mult mai clar din noua versiune de contract, potrivit instituției de credit.
Soluțiile propuse au fost concepute pentru fiecare client în parte, în conformitate cu specificațiile creditului său, anul de acordare, rata inițială a dobânzii și istoricul de creditare a clientului. Programul poate fi accesat de clienții care au întârzieri de cel mult 90 de zile la plata ratelor lunare, înregistrate la momentul conversiei. Clienții cu restanțe mai mari de 90 de zile vor putea deveni eligibili dacă vor acoperi suma necesară astfel încât întârzierile lor să nu depășească nivelul celor 90 de zile.
Sursa: mediafax.ro